Primarul din Calafat, Dorel Mitulețu, a reacționat într-o postare pe Facebook după ce imaginile de la concertul de la târgul de Crăciun din oraș au devenit virale pe rețelele de socializare.
Artista aflată pe scenă în timpul unui concert îndemna oamenii să ridice mâinile în aer și să facă atmosferă, însă în public nu se afla nimeni, scrie ziare.com.
După un timp și-au făcut apariția două trei persoane, însă artista a cântat în continuare.Clipul a devenit viral pe Internet, iar comentariile nu au întârziat să apară.
Primarul Municipiului Calafat, Dorel Mitulețu, a comentat imaginile devenite virale spunând că prezența publicului la un eveniment nu poate fi dirijată de către primărie, dar și că filmarea a creat o imagine defavorabilă orașului.
„Cu mari greutăți și cu buget foarte limitat, este pentru prima dată în istoria localității când la Calafat se organizează un astfel de târg. Regret că au fost condiții atmosferice neprielnice, care au stricat o seară începută frumos; din păcate, un simplu cetățean ca mine nu are puteri supranaturale pentru a opri ploaia”, a transmis primarul.
„Menționez că nu primăria este organizatorul acestui târg de Crăciun, ci ea este doar partener la organizarea acestuia, îndeplinindu-și în totalitate obligațiile: asigurarea domeniului public și energiei electrice pentru eveniment. Restul cheltuielilor, inclusiv tariful artiștilor, sunt suportate de organizator.Pe de altă parte, prezența publicului la un eveniment nu poate fi dirijată de către primărie; cei care doresc să frecventeze târgul o fac atunci când vor și când pot”, a adăugat Dorel Mitulețu.
Solista Olga Cristina Popa, cu numele de scenă Kristine, i-a îndeamnat pe oameni să ridice mâinile în aer şi să facă atmosferă, deşi aceştia lipseau.
„Și haideți să aplaudăm împreună, să ținem ritmul. Haideți, băieți, să aplaudăm. Foarte bine! Hai să aplaudăm mai tare! Și acum în dreapta, foarte bine, așa. Haideți, să vă aud cum aplaudați. Bine, bine”, a strigat, entuziasmată, artista aflată pe scenă.
