Președintele Consiliului European, Charles Michel și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost prudenți în reacțiile lor cu privire rezultatul alegerilor legislative din Marea Britanie, dar au spus că sunt pregătiți pentru următorii pași privind Brexit-ul, informează caleaeuropeana.ro.
”Suntem pregătiți pentru următorii pași. Vom vedea dacă este posibil ca Parlamentul britanic să accepte acordul de retragere și să ia o decizie”, a declarat Michel în cadrul unei conferințe de presă ce a urmat primei zi a reuniunii Consiliului European de iarnă.
Acesta a completat că țările membre și instituțiile UE sunt pregătite pentru următorii pași.
”Avem un mod de lucru pentru a garanta unitatea țărilor europene, pentru a garanta transparența și pentru a încerca să menținem o cooperare strânsă cu Regatul Unit”, a spus Charles Michel.
De cealaltă parte, Ursula der Leyen a declarat că UE va aștepta rezultatul oficial și că dorește să afle de la prim-ministrul britanic despre calea de urmat ”pentru a fi liniștită”.
”Toți suntem pregătiți pentru orice caz se întâmplă. Avem structurile interne. Suntem gata să negociem orice este necesar. Mâine va fi important să obținem mandatul de la Consiliu pentru pașii suplimentari, așa că acesta va fi nucleul dezbaterii noastre”, a spus ea.
Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat în această săptămână că și în condițiile în care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană până la 31 ianuarie 2020 este greu de finalizat un acord privind viitoarea relație până la 31 decembrie anul viitor.
Liderii UE27 au programată pentru vineri, în ultima parte a summitului lor de iarnă, o reuniune în formatul articolului 50 privind Brexit. Reuniunea a fost pregătită astfel pentru a aștepta rezultatele finale ale alegerilor din Marea Britanie, unde potrivit estimărilor Partidul Conservator al premierului Boris Johnson a câștigat detașat scrutinul și a obținut o majoritate absolută: 368 de mandate într-o Cameră a Comunelor alcătuită din 650 de membri.
Rezultatul alegerilor îi oferă șefului guvernului britanic oportunitatea de a duce la capăt procesul de ieșire a Regatului Unit din UE. De altfel, scrutinul legislativ a fost convocat după ce fostul Parlament de la Londra a refuzat să aprobe acordul negociat de Boris Johnson pentru ieșirea Regatului din Uniunea Europeană, fapt care a determinat prelungirea Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020.
