Skip to content
Societate

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost din nou prelungit, până la 31 iulie, în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat

impact.ro

Perioada de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost prelungită cu încă o săptămână, până la 31 iulie 2022, a decis Comisia Centrală pentru RPL2021.

Acesta este ultimul termen de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie. Actele normative nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie.

”Primarii vor lua măsurile necesare pentru asigurarea încheierii contractelor conform modelului Contractului-cadru de servicii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2021)”, arată Hotărârea.

Până miercuri, 20 iulie 2022, au fost recenzate aproape 17 milioane de persoane la nivel naţional, adică 87% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

Primăriile din Bucureşti au deschis 80 de centre de recenzare fixe şi alte peste 700 de astfel de centre sunt în restul ţării.

9 comentarii la “Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost din nou prelungit, până la 31 iulie, în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat

  1. @ O acțiune de „declasare a individului”, în scopul căutării de resurse pentru funcționarea unei administrații consumatoare și neeficientă, așa cum se poate observa și la condițiile meteorologice, care mintesc și de expresia ,,de aia nu mai plouă”, (din „oralitatea tradițională”), ?

  2. & Cică dau ăștia numere ca la lagărele de concentrare, că să vă concentrați mai bine că să le funcționeze „hardughia administrativă „, ? Ăia de la MAPN umblă cu „proiecte de mobilizări” , ?

  3. & Cică să aibă și ei ce număra , de „șeptel”, că și ai lu’ Hitler i-au confundat pe evrei și țigani cu „șeptelul”, după care evreii și țiganii, „s-au emancipat”, ?

  4. @ Deci, dacă unii au interesul să funcționeze o administrație consumatoare și neeficientă pentru a „emancipa” niște categorii de indivizi ce ar putea fi utile peste ceva vremuri, ?

  5. & Dacă declasarea individului la „subspecie numărabilă” contribuie la „înfumurarea” „autorității” numărătoare ,? Pe vremea lu’ „Ceșculiță” , „le ieșea”, și cu găini, ouă, brânză, rațe, curcani, gâște, bibilici, fazani, vin , țuică , etc. , la numărători și la „autorități”, ?

  6. & Probabil că s-ar putea zice și că, „și o acțiune de sovietizare a indivizilor din spațiul unei țări a Uniunii Europene”, un spațiu prezentat ca fiind al valorificării resurselor individuale, al inițiativei și libertăților, al creativității și bunăstării, etc., ?

  7. & O construcție europeană care permite și încurajează exprimarea individuală și liberă a posibilităților , a afirmării , a calității și a realizărilor, a distanțării de metodele bolșevice și comuniste, așa a fost prezentată Uniunea Europeană care s-a extins chiar și în România, unde propaganda și realizările guvernamentale sunt prezentate publicului prin finanțări din banii publici, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *