Ministerul Sănătății face o serie de recomandări, într-un ordin publicat marți în Monitorul Oficial, astfel încât echipamentele de protecție (PPE) să fie utilizate „în mod rațional și corect” de către personalul medical, menționând deficitul global de echipamente. „Utilizarea exagerată a PPE va avea un impact suplimentar asupra dificultăților de aprovizionare”, se arată în ordinul ministrului Sănătății, citat de g4media.ro.
Pentru orice activități de pe coridoare, săli de tratament și alte spații care nu presupun contact direct cu pacienți cu COVID-19 se recomandă echipament obișnuit de spital.
În salonul de spital, personalul medical care intră în contact direct cu pacienții cu COVID-19 trebuie să poarte mască simplă, halat de unică folosință, mănuși și ochelari sau vizieră. Atunci când se efectuează proceduri de aerosoli se vor folosi mască N95 sau FFP2 și în plus combinezon.
Doar în blocul operator și la Terapie Intensivă este recomandat echipamentul care asigură cel mai înalt grad de protecție, compus din: mască chirurgicală sau chiar N95/FFP2 (când se efectuează proceduri de aerosoli este indicată masca FFP3 sau aparat mască cu purificator de aer), halat impermeabil de unică folosință sau halat de unică folosință peste care se pune șorț impermeabil de unică folosință, două perechi de mănuși de unică utilizare, bonetă, botoși, ochelari sau ecran de protecție facială.
Ordinul cuprinde și recomandări privind îmbrăcarea și dezbrăcarea echipamentului, pentru a evita infectarea, sau indicații practice, cum ar fi ca mănușile să fie destul de lungi astfel încât să ajungă până peste mânecile halatului.
