Mingea este acum la preşedintele Iohannis, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a trimis, miercuri seară, o scrisoarea prin care îl informează despre demisiile celor doi miniştri, precum şi despre cererea de revocarea din funcţie a ministerului Justiţiei, Tudorel Toader.
Totodată, Klaus Iohannis a primit şi propunerile pentru cele trei ministere. Coaliţia de guvernare trebuie să ţină însă cont de faptul că preşedinte a fost ostil în permanenţă şi ar putea face tot posibilul să îi pună, din nou, beţe în roate. Numai că şi guvernanţii au la dispoziţie mai multe variante.
Varianta cea mai neplăcută pentru PSD şi ALDE ar fi ca preşedintele să refuze pur şi simplu una sau mai multe din propunerile guvernului.
În acest caz, coaliţia de guvernare ar trebui să vină cu alte nume. Menţionăm că Iohannis poate refuza o singură dată o propunere pentru un minister, iar apoi este obligat să accepte automat orice propunere. Dacă Iohannis spune NU celor trei propuneri, Coaliţia de guvernare poate decide restructurarea guvernului.
Procedura este următoarea: Primul-ministru cere Parlamentului modificarea structurii, iar plenul reunit votează. Ministerele care se află în coordonarea fiecărui ministru de stat se stabilesc de premier, fără ca şeful statului să fie implicat în vreun fel. În acest caz, se pot numi miniştri noi în orice minister, iar preşedintelui îi rămâne doar să asiste la depunerea jurământului. O altă variantă ar fi ca Iohannis să aplice o tactică la care este expert: tragerea de timp.
Preşedintele poate accepta revocarea lui Toader şi demisiile miniştrilor, şi să amâne noile numiri. Exact aşa a făcut când PSD a propus-o pe Olguţa Vasilescu, mai întâi la Transporturi, apoi la Dezvoltare. Atunci, a întârziat răspunsul cât i-a permis legea, apoi a refuzat numirea, scrie antena3.ro.
