Skip to content
Europa

Revista presei europene – 6 mai

radioiasi.ro

BERLIN
Bavaria începe să relaxeze măsurile de izolare, în timp ce Institutul de sănătate avertizează asupra celui de-al doilea val al pandemiei. Markus Söder, prim-ministrul landului Bavaria, a prezentat un plan de redeschidere a restaurantelor și hotelurilor din regiune. După punerea în aplicare a celor mai stricte măsuri de izolare din țară, landul va permite restaurantelor să își reia activitatea în aer liber începând cu 18 mai și în interior începând cu 25 mai. Hotelurile urmează să se redeschidă la sfârșitul lunii.

BRUXELLES
Consiliul Național de Securitate al Belgiei se întrunește astăzi pentru a discuta despre strategia de ieșire din starea de izolare. Astfel, politicienii vor lua o decizie cu privire la permiterea contactelor sociale, limitate timp de aproape două luni.

LONDRA
Marea Britanie și SUA au emis ieri un avertisment comun conform căruia hackerii au vizat obținerea de informații din domeniul sănătății, inclusiv a acelora privind cercetările destinate obținerii unui vaccin împotriva Covid-19.

VIENA
După ce stațiunea de schi Ischgl din Alpii Tirolezi a devenit cunoscută în martie drept primul focar de răspândire a pandemiei în Europa, Procuratura generală a decis începerea unei anchete pentru luarea de „decizii neglijente care au pus în pericol viața oamenilor.” La primirea unui raport de 1000 de pagini întocmit de poliția landului, procurorul general a declarat că acesta este „foarte detaliat și cuprinzător”, însă decizia de a începe sau nu o investigație asupra neglijenței autorităților din regiune nu va fi luată săptămâna aceasta.

HAGA
În timp ce olandezii sărbătoreau în familie sfârșitul încheierii ocupației naziste pe 5 mai, poliția a arestat un grup de 80 de protestatari care manifestau la Haga împotriva măsurilor de izolare.

HELSINKI
După două zile de dezbateri, guvernul finlandez a prezentat un plan foarte prudent privind trecerea țării la faza următoare, de reluare treptată a activității. Acesta a fost criticat de economiști, care așteptau o abordare mai curajoasă.

ROMA
Într-o audiere parlamentară, comisarul special pentru situații de urgență, Domenico Arcuri, a declarat că o aplicație mobilă de urmărire, denumită „Immuni”, menită să urmărească răspândirea virusului COVID-19, va fi lansată la sfârșitul lunii. Deși aceasta va fi facultativă și anonimă și va utiliza o tehnologie Bluetooth specială, există în continuare îndoieli cu privire la posibile abuzuri de încălcare a securității și vieții private.

MADRID
Pentru a extinde măsurile de urgență actuale, Pedro Sánchez, prim-ministrul socialist, trebuie să obțină miercuri o majoritate simplă în Congres. În timp ce separatiștii catalani și reprezentanții partidului de extremă dreaptă Vox au declarat deja că se vor opune unei astfel de decizii, rămâne de văzut dacă Partidul Popular conservator de opoziție îl va sprijini. „Cred că suntem cu toții de acord că singurul instrument care permite acum guvernului să lupte împotriva COVID-19, să salveze vieți și să apere sistemul de sănătate este prelungirea stării de urgență”, a declarat Sánchez. „Cum putem garanta că persoanele din Madrid nu se vor îndrepta către casele lor de vacanță din Murcia? Nu există alternativă, nu putem face experimente dacă nu știm cum funcționează și dacă sunt eficiente”, a adăugat acesta.

LISABONA
Portugalia și India consideră că, în actualul climat internațional „summitul UE-India din timpul președinției portugheze este mai important ca niciodată”, a declarat prim-ministrul portughez, António Costa. Portugalia preia președinția UE în prima jumătate a anului 2021, iar unul dintre obiectivele diplomatice ale guvernului este organizarea unui summit comun în această perioadă.
În ce privește economia țării, guvernul portughez a estimat că firmele turistice vor înregistra o scădere cu 50% a cifrei de afaceri în acest an, comparativ cu 2019, din cauza pandemiei, și le-a cerut cetățenilor portughezi să se bucure de vacanțe în țară. Sectorul turistic din Portugalia a reprezentat 11.3% din PIB-ul țării în 2018, potrivit datelor furnizate de Institutul național de Statistică.

ATENA
Prețul măștilor este în creștere în Grecia și, în multe cazuri, au fost raportate fraude. Guvernul a impus obligativitatea utilizării măștilor în transportul public, ceea ce a dus la creșterea cererii pentru acest produs. Dacă acum trei luni, o mască putea fi cumpărată cu 10 cenți, astăzi aceasta se vinde cu 80 de cenți, ceea ce reprezintă o creștere de 800%. Socialiștii greci au semnalat această problemă în parlament, cerând guvernului să ofere gratuit măști cel puțin persoanelor în vârstă și altor grupuri vulnerabile. Spre deosebire de alte țări UE, Grecia nu a distribuit măști gratuite. În medie, fiecare cetățean are nevoie de cel puțin două măști pe zi.

VARȘOVIA
Kamil Zaradkiewicz, numit pe 1 mai în funcția de președinte interimar al Curții Supreme, a reinstituit Camera disciplinară a Curții Supreme, contrar deciziei Curții Europene de Justiție (CEJ). Cu toate acestea, Camera nu va lua nicio decizie până la pronunțarea unei hotărâri definitive a CEJ sau până la pronunțarea unei hotărâri a Curții Constituționale cu privire la competența Curții UE în ce privește sistemul judiciar polonez.

BRATISLAVA
Slovacia va contribui cu suma de 750,000 EUR la inițiativa mondială de cercetare în vederea dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19, a anunțat ministrul afacerilor externe Ivan Korčok cu ocazia evenimentului internațional al donatorilor organizat de Comisia Europeană, OMS, Franța, Germania, Regatul Unit și Arabia Saudită. „Este o provocare care necesită o acțiune comună, iar Slovacia o acceptă”, a declarat ministrul, adăugând că este important să se asigure că toți cei care au nevoie de vaccin vor avea acces la acesta.

PRAGA
Mai multe institute de sănătate din Cehia dezvoltă împreună un vaccin COVID-19 care a ajuns acum în faza de laborator, a declarat ministrul sănătății Adam Vojtěch, adăugând că dacă va avea succes, vaccinul va fi testat pe șoareci. „Cercetarea privind dezvoltarea unui vaccin la nivel mondial este un secret atât de bine păzit, încât trebuie să căutăm noi înșine o soluție”, a declarat parlamentarul Věra Adámková, care conduce echipa comună de specialiști. „Fiecare țară va furniza vaccinul pe propria piață”, a adăugat Adámková.

SOFIA
În încercarea de a sprijini turismul local, care generează aproximativ 11% din PIB-ul Bulgariei și a fost grav afectat de coronavirus, guvernul bulgar le va acorda cetățenilor cupoane valorice pentru vacanța de vară. Acestea vor fi folosite doar în stațiunile din țară. În ce privește însă reducerea TVA-ului pentru restaurante și servicii turistice, coaliția de guvernământ nu a reușit să ajungă la un acord. De astăzi, restaurantele din Bulgaria pot primi clienții dacă mesele sunt amplasate în aer liber și există o distanță de 1.5 metri între ele.

ZAGREB
Ministrul de externe Gordan Grlic Radman a declarat că Macedonia de Nord și Albania au primit undă verde pentru aderarea la UE, ceea ce reprezintă „un mare succes al Croației”. Președinția croată a UE a propus organizarea summiturilor privind integrarea europeană la fiecare doi ani.

BELGRAD
Ministrul sârb de externe Ivica Dačić a declarat că nu ar trebui să ne așteptăm ca granițele țării să se redeschidă, acest lucru depinzând nu numai de Serbia, ci și de comunitatea internațională și de UE. De asemenea, a mai spus acesta, autoritățile de la Bruxelles vor decide cu privire la noile norme din spațiul Schengen.
Euractiv.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *