Skip to content
Politică

Robert Negoiță dă cu bâta-n baltă. Îngroapă noroaiele de pe străzi cu Wifi-ul gratuit în parc

ExpressPress

Primarul ales al Sectorului 3, Robert Negoiță, vineri, pe pagina personală de Facebook a făcut un anunț neobișnuit. Astfel, acesta a anunțat, printr-o postare, că Aleile principale din Parcul Alexandru Ioan Cuza, respectiv Parcul Titan, vor fi conectate la o retea wireless gratuită

”De astazi, dam share… gratis, din parc 🙂 Aleile principale din Parcul Alexandru Ioan Cuza, respectiv Parcul Titan, sunt conectate la o retea wireless gratuita, asa ca, spor la fotografiat si la postat. #iLoveS3#IOR51, scrie primarul Robert Negoiță pe pagina personală de Facebook.

Cu wi-fi gratuit în parc dar fără străzi asfaltate

Însă, ceea ce pare că a uitat primarul Sectorului 3, sunt promisiunile făcute când a venit, pe 5 iunie, să ceară voturile cetăţenilor din Sector, pentru un nou mandat de primar, referitoare la demararea lucrărilor de asfaltare, intensificarea ritmului realizariii lucrarilor de bransare la reteaua de apa si canal, continuand cu asfaltarea, astfel incat în Sectorul 3 sa nu mai existe ulițe si strazi desfundate.

Un exemplu în acest sens sunt și cartierele noi de case din zona Bulevardului Pallady, unde lucrările pentru reabilitarea infrastructurii stradale (apă, canal, drum) sunt inexistente, iar din cauza drumurilor neasfaltate, de multe ori, şoferii rămân blocaţi cu maşinile în gropile pline de noroi, care măsoară zeci de centimetri adâncime.

” Locuiesc din 2009 in sectorul 3, intr-o zona cu rezidentiala case in spatele bulevardului Pallady. Toate strazile din jurul locuintei mele sunt neasfaltate, nu au canalizare, desi multe dintre aceste strazi sunt in administrarea primariei sectorului 3.  An de an, aproape in fiecare primavara mai trebuie sa turnam pe drumuri pietris ca sa nu ne rupem la propriu masinile. Deci, unde se duc taxele noastre?”, este mărturia unui locuitor al Sectorului, potrivit Republica.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *