România a ajuns la 2.109 cazuri de coronavirus și a intrat oficial în Scenariul 4. Din totalul de îmbolnăviri, 593 au fost înregistrate doar în Suceava, motiv pentru care municipiul și opt comune limitrofe au intrat în carantină totală.
Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au susținut azi-noapte, după ora 23.00, o conferință de presă în care au prezentat Ordonanțele Militare nr. 5 și 6 emise de autorități.
Ordonanța nr. 6: Suceava intră în carantină totală
Astfel, potrivit Ordonanței Militare nr. 6, se instituie pe perioada stării de urgență măsura de carantinare a orașului Suceava și a încă 8 comune limitrofe.
De asemenea, a fost decisă stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.
Va fi permisă intrarea și ieșirea transportului de marfă.
Accesul pe aeroportul din Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare și care asigură asistență medicală de urgență.
CJ Suceava și primarii din zona de carantinare și de protecție vor lua măsuri pentru a asigura asistență socială și aprovizionarea cu hrană a celor care nu se pot deplasa.
Declaraţiile de la MAI vin și după ce autorităţile au raportat abia luni seară 13 decese de Covid-19, toate înregistrate la Spitalul Județean de Urgență Suceava, deși oamenii au murit, de fapt, în perioada 22-29 martie. Acest lucru ar confirma faptul că numărul real al deceselor de Covid-19 este mult mai mare decât cel raportat oficial.
Ordonanța nr. 5: suspendarea zborurilor spre Italia și Spania se prelungește
Prin Ordonanța Militară nr. 5 se prelungește măsura suspendării zborurilor spre și dinspre Spania și Italia pentru încă 14 zile. Sunt exceptate zborurile umanitare, zborurile de stat sau cele medicale.
De asemenea, persoanele care părăsesc carantina vor fi obligate să reia carantina, să plătească toate costurile și vor răspunde penal pentru fapta lor.
Declarații de presă la sediul MAI
Declarații de presă la sediul MAI
Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Luni, 30 martie 2020
