Într-un interviu acordat PS News, analistul militar Hari Bucur-Marcu a vorbit despre decizia României din cadrul ședinței CSAT de a achiziționa avioane de ultimă generație F-35. El susține că, în acest moment, „nu există un oponent real în lupta aeriană cu asemenea avioane F-35”, iar aceste aparate pot întoarce soarta unui război. Analistul militar este de părere că, după 2030, când statele NATO aflate „în prima linie” – adică România, Polonia, țările baltice – vor fi înzestrate cu avioane F-35, Rusia „o să fie izolată și nu o să mai fie o așa mare amenințare militară”.
PS News: Ce ne puteți spune despre avioanele F-35 și de ce are nevoie România de o astfel de achiziție?
Hari Bucur: Realitatea este că vorbim despre o decizie care urmează să se implementeze în următorii 3-4-5 ani, adică nu imediat, ele ar putea să apară la noi după 2030, deci să le folosim. Noi știm cum o să arate câmpul de luptă în 2030 și, în general, vor fi ceva modificări față de cum sunt acum, nu ne așteptăm ca acest război din Ucraina să țină atât de mult, în schimb ne așteptăm ca Rusia să fie izolată, să nu mai fie o așa mare amenințare militară cum este în momentul de față împotriva statelor NATO din prima linie, cum ar veni, Polonia, România, țările baltice. Și aceste state vor beneficia de aceste avioane F-35.
Aceste avioane au fost create pentru a fi folosite de acum înainte cel puțin un sfert de veac. Și pe chestia asta puteți vedea care sunt posibilitățile de lovire din aer la sol, a țintelor la sol cu o foarte mare precizie și ne așteptăm ca această precizie să crească și mai mult de acum înainte, de asemenea distanța la care poate să lovească obiectivele să crească și ea în următorii ani. Cu toate astea, pe lângă faptul că avioanele ca atare sunt foarte greu de detectat din aer, sunt foarte, foarte greu de doborât, nu există până acum un oponent real în lupta aeriană cu asemenea avioane F-35, deci toate acestea fac să fie o armă redutabilă, să nu fie nevoie de foarte multe pentru a obține rezultate care să întoarcă soarta războiului.
PS News: A influențat războiul din Ucraina luarea acestei decizii?
Hari Bucur: S-a conturat Federația Rusă ca principalul inamic la adresa Occidentului în general și la adresa ordinii mondiale și păcii mondiale, deci Rusia este clar acest inamic. Iar Rusia, singurul argument pe care îl are este argumentul de mare putere nucleară. Mai avea, până la începerea războiului, și argumentului de mare putere clasică, adică o armată redutabil care, de fapt, se dovedește că nu este redutabilă, ci este penibilă. Sigur că da, foarte mare putere de distrugere, dar atât, adică nu are putere de a obține vreo victorie în vreo operație militară de amploare. Dar de distrus poate să distrugă, mai ales ținte neapărate, ținte civile. Ori tipul acesta de avion pe care îl avem în vedere este în primul rând un avion de apărare, adică de protecție, în sensul în care dacă ar vrea să facă Rusia împotriva României ceea ce face în Ucraina în momentul de față, nu ar reuși.
Războiul acesta ne-a conturat un inamic pe care trebuie să îl luăm în seamă și pe care trebuie să îl convingem că nu are nici un rost să ne atace și pe noi deoarece nu are nici o șansă.
PS News: Prin acest război, mitul supremației armatei ruse a murit…
Hari Bucur: Și ea a murit exact pe ceea ce vrem noi să prevenim prin achiziția de asemenea aparate de zbor de generația a cincea, respectiv Rusia nu a fost capabilă să controleze spațiul aerian în această conflagrație, a avut inițial câteva acțiuni în primele câteva ore, în primele două, trei zile maxim, după care ei au pierdut controlul asupra spațiului aerian, nu au mai trimis avioane deasupra Ucrainei tocmai pentru a nu fi doborâte, nu au putut să folosească desantul aerian, nu au putut să folosească logistica pe calea aerului pentru trupele proprii, deci toate acestea au contat foarte mult în insuccesul pe care îl vedem că îl suferă operația rusească.
PS News: Când se va termina acest război?
Hari Bucur: Se poate termina doar într-un singur fel, în momentul în care îl opresc cei de la Moscova. Deci nu există o altă formă. Nu există o formă în care acest război să se încheie, de exemplu, prin victoria deplină a forțelor ucrainene împotriva forțelor rusești și eliberarea completă a teritoriului. Se poate întâmpla acest lucru, dar va fi doar o etapă dintr-un război, adică nu se va termina războiul odată cu eliberarea Ucrainei de către forțele ucrainene pentru că rușii oricând ar putea să reia această agresiune și atunci războiul se termină numai când va vrea Moscova să se termine.

Marți dimineață a avut loc ședinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Agenda reuniunii s-a axat, în principal, pe situația de securitate din regiunea Mării Negre și pe implicațiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluții, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, al intervențiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova, precum și în contextul perspectivelor de continuare a sprijinului NATO, al Uniunii Europene și al comunității internaționale pentru Ucraina.
Îîn cadrul ședinței CSAT, a fost analizată şi dezvoltarea aviației militare a României. Realizarea unor capabilităţi operaționale de apărare aeriană robuste, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calității de stat membru NATO şi UE, cât și descurajării unei posibile agresiuni, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României.
Spectrul capabilităților de apărare menționate va include, printre altele, capabilități sporite de apărare aeriană și anti-rachetă pentru protecția forțelor proprii și capabilități avansate și diversificate de foc și de lovire cu precizie la mare distanță.
Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia.
În acest sens, membrii Consiliului au aprobat Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a.
