Prof. dr. Marian Preda, rectorul Universităţii Bucureşti, a declarat într-un interviu pentru AlephNews că „România este în cea mai prosperă perioadă a ei din istoria pe care o cunoaştem”. Cu toate acestea, adaugă el, 57% dintre români consideră că trăiesc mai rău acum decât în 1989. „Per total, România este bine, la 70-73% din media UE la paritatea puterii de cumpărare, asta înseamnă destul de bine dacă vă uitaţi în localităţile noastre, mai ales în cele mai mici, în care nu au existat prea multe maşini în trecut şi nu s-au construit parcări, sunt pline străzile de maşini”, a completat rectorul.
„Oamenii merg cu maşina. Mai sunt şi căruţe, tocmai ce spuneam, mixul acesta între modernitate şi postmodernitate pe de o parte, şi tradiţional, chiar arhaic pe de altă parte, este acolo. Deci, avem o diversitate extraordinară, dar, per total, putem spune că România este în cea mai prosperă perioadă a ei din istoria pe care o cunoaştem noi. Poate doar în perioada Daciei romane să fi fost pe teritoriul acesta un nivel de trai, comparativ cu cel din toată lumea, mai ridicat sau oricum asemănător.”
Şi cu toate acestea, într-un sondaj de acum câteva luni, prezentat de un consorţiu, realizat în scop media, Universitatea Bucureşti a fost partener, 57% dintre români consideră că trăiesc mai rău acum decât în 1989. Este fascinant cât de mari sunt cifrele. În vară erau 54%, au crescut puţin procentele pe măsură ce ne apropiem de iarnă şi de ameninţările iernii care vin cu criza energetică, economică.
Memoria noastră depozitează informaţii în primul rând deformate de percepţie şi în al doilea rând deformate puternic de timp. Oamenii uită şi atunci emoţiile încep să joace un rol mult mai important decât datele factuale.
Să nu uităm că avem cam 40 de generaţii care nu prea au cum să-şi amintească de ce era înainte de ce era înainte de 89. Adică cei care aveau mai puţin de 7 ani au amintiri vagi sau nu au deloc. Plus cele 33 de generaţii născute după 1989. Deci dacă îi dăm deoparte pe aceştia 40 de generaţii, o tremie din populaţia României, pentru că sunt generaţii mai mici decât cele dinainte de 1989, o să vedem că ne rămâne o populaţie în care, avem un subsegment format de oameni care o duc evident mult mai bine şi poate sunt mai înclinaţi spre considerarea datelor factuale a evidenţelor şi care trăiesc ei atât de bine încât cu greu ar spune că era mai bine înainte de 89. Deşi, şi ei pot să aibă argumente subiective care ţin de tinereţea lor. Dacă cineva avea 30 de ani în 1989 şi acum are 63 de ani, din punct de vedere al sănătăţii, al bucuriilor vieţii, era mult mai bine atunci. Un tânăr, un student, un proaspăt căsătorit trecea peste faptul că în România nu era curent. Practic, în 1989 era o viaţă cum este în regiunile care nu sunt pe linia conflictului din Ucraina”, a precizat rectorul Universității din București, conform monitorulapararii.ro.
„Sărăcia subiectivă este extrem de mare”
„Acum trăiesc mult mai bine decât trăiau atunci, dar percep, şi percepţia este esenţială, un decalaj mult mai mare decât cei bogaţi, în zilele noastre. Atunci eram egali în sărăcie. Acum suntem inegali şi acum, cumva, deşi nivelul sărăciei absolute a scăzut foarte mult, sărăcia subiectivă este extrem de mare, şi, de asemenea, într-o măsură destul de mare, şi sărăcia relativă este evidentă. Relativă ce înseamnă? Prin comparaţie cu ceilalţi eu sunt mai sărac, evident. Subiectiv, nu contează cât am. Mă percep mai sărac pentru că îi văd la televizor pe unii cu foarte mulţi bani, chiar la mine în localitate, 2-3-5-10 care sunt foarte bogaţi şi nu stau să fac procente. Îi văd doar pe aceia. Uite ce casă are vecinul de pe strada cealaltă, are 3 maşini, îşi cumpără tot timpul multe lucruri de la supermarket şi eu sunt, prin comparaţie, mai sărac.
Ce ar trebui României este, după părerea mea, o viziune, adică o orientare pe termen lung, ceva care nu e direct şi imediat măsurabil, dar care presupune un proiect de ţară, căruia îi subsumezi nişte obiective, nişte ţinte, şi eventual din el ai defalcate strategiile sectoriale. Şi atunci am putea vorbi despre o strategie pe Educaţie, dar avem o strategie pentru România Educată pentru ce, ca să ce, cu ce scop? Ne propunem să avem România unde, peste 10, 20 de ani? Şi care este orizontul nostru de planificare? Şi aici dacă vă uitaţi ce s-a întâmplat (…) am uitat că lucrurile trebuie implementate. E ca şi cum îţi propui să faci traseul cu o corabie. Îţi propui să ajungi nu ştiu unde, chiar ştii şi până când, dar nu spui ce faci tu ca să începi să te pregăteşti şi să mergi. Faci aprovizionare, alegi echipajul şi pe urmă faci ceva zilnic pentru a parcurge paşii aceia şi mai ales faci monitorizare pe fiecare etapă pentru a vedea dacă eşti acolo. Spuneţi-mi mie dacă avem vreun sistem de monitorizare pentru vreun demers strategic.”
“În partide au intrat tot felul de personaje care au vrut să-şi conserve privilegiile închizând uşa”
„Există Româniile paralele, succesive şi sunt destule elemente din societatea românească care mă îndeamnă la optimism. Eu cred mult în generaţia tânără, cred mult în capacitatea de adaptare a generaţiei de mijloc, cred în cei 4 milioane de români care au plecat în străinătate şi care sunt în continuare o resursă pentru România şi dintre care unii, sper, să se mai întoarcă în România. Sunt comunităţi care se mişcă extraordinar, chiar în ansamblu, sunt primari, uneori manageri de companii care merg. Imaginaţi-vă că România, în ciuda faptului că din punct de vedere al administraţiei centrale şi al administraţiei judeţene, care sunt puternic chestionabile în privinţa competenţei şi eficienţei, a progresat şi în context european, prin comparaţie cu UE”.
În partide au intrat tot felul de personaje care au vrut să-şi conserve privilegiile închizând uşa. Dacă ne gândim bine, de cel puţin 10 ani, se tot uită unii după alternative la actualele partide şi ele ori s-au născut moarte, ori cumva au fost repede schilodite de cei care erau în sistemul pe care l-au găsit şi nu avem alternative extraordinare. Şi cu toate astea mai apar personaje pozitive, vedem coaliţii conjuncturale, care nu ne plac, dar în acelaşi timp sunt adecvate pentru o perioadă din aceasta de criză.”
„Nu ne merge rău, percepem asta pentru că aşteptările noastre au fost mult mai sus”
„Teoriile atribuirii, specifice psihologiei, spun că pentru orice rezultat pozitiv oamenii tind să exagereze contribuţia proprie, să-şi atribuie meritele. În interior sunt meritele pentru ce e bine, pentru orice rezultat negativ tind să le atribuie unui factor exterior, cineva din afară este de vină. Ştim din viaţa de zi cu zi. Drept urmare, când lucrurile merg bine în România, uitaţi-vă cum se îngrămădesc toţi când un sportiv are un rezultat bun, toţi le dau diplome, medalii, îşi fac poze cu ei, şi noi am contribuit, da? Când lucrurile merg rău, toată lumea dispare, nimeni nu se asociază cu eşecurile. Per total, aş spune că în mod evident nu ne merge rău, percepem asta pentru că aşteptările noastre au fost mult mai sus. Întotdeauna dezamăgirea este rezultatul unei discrepanţe negative între aşteptări şi realizări.”
Articolul integral AICI.
