Skip to content
Politică

România, pe harta comerțului cu arme. Orientul Mijlociu a primit armament în valoare de 1,2 miliarde euro

O nouă investigație jurnalistică scoate la iveală un caz de comerț de armament. Opt tari din Europa de est, printre care si Romania, au exportat armament in valoare de 1,2 miliarde de euro in Arabia Saudita, Iordania, Emiratele Arabe Unite si Turcia, tari suspectate ca aprovizioneaza cu armament diversele factiuni armate din Siria.

Date legate de exporturi, rapoarte ONU, curse aeriene si contracte de armament analizate in cursul unei anchete jurnalistice de un an arata cum munitii si armament sunt trimise in Orientul Mijlociu din Bosnia, Bulgaria, Croatia, Cehia, Muntenegru, Slovacia, Serbia si Romania, transmite hotnews.ro.

Este vorba in principal de munitii, pusti de asalt, mortiere, lansatoare de rachete, arme anti-tanc si mitraliere.

Raportul afirma ca cifra este probabil mult mai mare. Date privind exporturile de armament din 2015 nu sunt disponibile pentru patru dintre cele opt tari si pentru sapte dintre cele opt in 2016.

Ritmul transferurilor de armament s-a intensificat incepand cu 2012, unele dintre cele mai mari acorduri fiind aprobate in 2015, potrivit sursei citate.

Armament provenit din Europa centrala si de Est a fost identificat in peste 50 de inregistrari video si fotografii postate pe retelele sociale. Armele sunt folosite de Armata Siriana Libera, sustinuta de occidentali, dar si de grupari jihadiste precum Ansar al-Sham, filiala locala a al-Qaeda Jabhat al-Nusra, Statul Islamic, militii care lupta pentru presedintele sirian Bashar-al Assad sau de fortele sunite din Yemen.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *