UPDATE 17:22
Dan Barna a prezentat public detaliile întâlnirii de marți cu președintele Klaus Iohannis. Copreședintele USRPLUS a precizat că a fost „o întâlnire formală, benignă” și că „nu s-au analizat soluții” la ieșirea din criza politică.
„Am avut o întâlnire pe care mi-aș fi dorit să aibă loc acum mai multe zile. Din păcate, s-a dovedit o întâlnire formală, benignă. Am trecut în revistă istoricul crizei și am prezentat poziția USR PLUS de schimbare a premierului. Cam aici s-a terminat partea de conținut. Nu s-a prezentat vreo soluție, nu s-au analizat soluții”, a declarat Dan Barna.
„Faptul că noua majoritate Cîţu-Ciolacu blochează dreptul la moţiune de cenzură al unor parlamentari arată că avem o majoritate, echipa premierul Cîţu cu PSD, care însă ucide prin fiecare neprezentare la şedinţă statul de drept. Cîţu trebuie să plece, moţiunea să ajungă la vot. Lăsaţi moţiunea de cenzură să se întâmple, încetaţi să transformaţi România într-un stat bananier”, a mai spus Barna.
––––––––––––––
Șeful statului, Klaus Iohannis, și copreședintele USRPLUS Dan Barna au avut marți după-amiază o întâlnire la Palatul Cotroceni. Potrivit informațiilor obținute de PS News, întâlnirea dintre cei doi s-a încheiat după aproximativ jumătate de oră, însă, fără concluzii clare. Dan Barna i-a spus președintelui că schimbarea premierului Florin Cîțu este soluția pentru deblocarea situației, iar șeful statului și-a reiterat sprijinul pentru actualului șef al Executivului.
Facem precizarea că Dacian Cioloș nu a participat la această întâlnire, deși a fost invitat de președintele Klaus Iohannis. Europarlamentarul este plecat din țară.
Amintim că vicepremierul Dan Barna și miniștrii USR PLUS și-au depus marți demisiile la cabinetul premierului. „Am făcut ceea ce am anunțat. Mergem mai departe”, a anunțat Dan Barna.
