Peste 200.000 de angajaţi din sistemul sanitar vor avea salariile mărite cu 25% începând de joi. La rândul lor, funcţionarii din administraţia publică locală ar putea beneficia de măriri salariale cu până la 12%, în funcţie de decizia autorităţilor locale, potrivit b1.ro.
Guvernul a aprobat, în august, Ordonanţa de Urgenţă privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar cu 25%, iar actul normativ prevede şi creşterea unor sporuri, dar şi facilităţi pentru medicii rezidenţi. Astfel, aceasta prevede majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
