Salariul minim va fi majorat la 1.200 lei de la 1 ianuarie, potrivit unor surse citate de B1 Tv.
Sunt luate în calcul două variante: una consensualizată, adică 1.200 de la 1 ianuarie, dar cu condiţia ca pentru salariaţii care sunt cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi 8 ore zilnice, impozitele şi taxele aferente la 1.200 de lei să fie egale cu cele plătite azi pentru 1.050 de lei.
A doua variantă este necondiţionată de 1.200 de lei, variantă susţinută de toată partea sindicală. După Crăciun, Guvernul va decide ce variantă va fi aleasă, dar surse citate de B1 Tv dau ca sigură informația conform căreia decizia va fi de majorare.
