Salvamontiştii din întreaga ţară au intervenit, în ultimele 24 d ore, pentru salvarea a 29 de persoane, cinci fiind predate echipajelor medicale, iar una elicopterului SMURD.
”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 21 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, anunţă, duminică dimineaţă, Salvamont România.
Cele mai multe apeluri, respectiv trei, au vizat salvamontiştii din Suceava, potrivit News.ro. În cazul celor 21 de intervenţii au fost salvate 29 persoane, dintre acestea 5 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi 1 persoana a fost predata la elicopterul SMURD pentru transport aerian la spital.
”S-au mai primit 48 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre traseele turistice din zona montană”, au mai precizat salvamontiştii.
