Continuă scandalul dezinsecției la nivelul municipiului București. Au apărut suspiciuni grave în ceea ce privește firma înființată de către controversatul om de afaceri Florian Walter, arestat preventiv, la începutul lunii martie, într-un dosar DIICOT.
Licitaţia organizată de către Primăria Municipiului București (PMB) pentru deratizare şi dezinsecţie se apropie de final, criteriul de atribuire fiind “Preţul cel mai scăzut”, potrivit unui comunicat trimis, marți, PSnews.ro de către compania Coral Impex SRL, care anunţă că a depus cea mai bună ofertă la licitaţia din 11 august.
Cu toate acestea, reprezentanții firmei se plâng că întârzie comunicarea oficială a rezultatului.
Cele două oferte depuse pe 11 august au aparţinut societății Coral Impex SRL (cu o valoare de 27,09 milioane de lei) şi, respectiv, asocierii dintre 3D România, Romprest Service şi Allchim Co (cu o valoare de 28,24 milioane de lei).
3D România este cunoscută pentru contractul pe care l-a încheiat cu PMB în 1996 (pentru servicii de deratizare, dezinsecție și dezinfecție) și care a fost prelungit sau modificat prin 7 acte adiționale până în iunie 2015, în toți cei 19 ani compania încasând peste 400 de milioane de lei.
La rândul ei, Romprest Service – compania lui Florian Walter (aflat acum în arest la domiciliu) – este celebră în București pentru contractul de salubrizare încheiat cu municipalitatea din Sectorul 1 pe vremea primarului Andrei Chiliman.
După cum PSnews.ro v-a prezentat în materialul de mai sus încă din momentul reținerii, de către DIICOT, a lui Florian Walter (fost Bușcă), acesta a fost dat în urmărire în mai 2015 şi arestat în iulie acelaşi an în Emiratele Arabe Unite. Florian Walter este bănuit de DIICOT că, în perioada 2013-2014, a constituit și coordonat un grup infracţional organizat, ce acționa pe raza mai multor județe și în municipiul București, care ar fi desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de firme-fantomă, inclusiv SC Romprest Service SA. Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, la care se adaugă 14 milioane de euro constituind bani spălaţi.
Contractul de salubrizare a Sectorului 1 a fost obţinut, în 2008, de către firma lui Walter de la primarul Chiliman, pentru o perioadă de 25 de ani, având valoarea de 450 de milioane de euro. Conform prevederilor din contract, un audit al calităţii serviciilor prestate de Romprest pentru Primăria Sectorului 1 urma să fie efectuat în 15 ani de la semnarea contractului, aşadar abia în iunie 2023. Chiliman dădea asigurări că bucureştenii din Sectorul 1 aveau, astfel, salubritate gratis. Cu toate acestea, în noiembrie 2008, Primăria Sectorului 1 a început să trimită notificări agenţilor economici, prin care aceştia erau somaţi, sub ameninţarea unei amenzi de 2.500 de lei, să rezilieze contractele cu alte firme de salubritate şi să încheie altele noi cu Romprest. Urmarea? Cele mai multe dintre firmele din Sectorul 1 s-au executat de urgenţă, amenzile celorlalţi burduşindu-l de bani pe Florian Walter.
Revenim la situația din prezent: Alexandru Badea (acționarul unic și directorul Coral Impex SRL) acuză Primăria Capitalei că ar intenționa să pună bețe în roate firmei sale, dând de înțeles că, astfel, ar fi favorizată asocierea din care face parte Romprest Service SA.
„După anomaliile constatate deja de Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor si de Curtea de Apel Bucureşti, unii funcţionari ai PMB continuă să acţioneze într-un mod aparent inexplicabil. Comisia de licitaţie a încercat să-i intimideze pe reprezentanţii companiei noastre, printr-un comportament ostil şi netransparent. Pe parcursul derulării licitaţiei, am cerut Comisiei să prezinte în mod legal şi transparent dacă asocierea Romprest – 3D România – Allchim Co îndeplineşte condiţiile obligatorii. Membrii Comisiei au refuzat într-un mod sfidător, iar acest aspect l-am relevat într-o notă din procesul verbal. Avem oferta cea mai bună pentru aceste servicii. Subliniem însă că grupul de firme concurent a fost protejat, prin refuzul Comisiei de a citi toate condiţiile obligatorii care trebuiau să fie îndeplinite la data ofertării”, a declarat Badea.
Mai exact, reprezentanții Coral Impex reclamă (în comunicatul remis PSnews.ro) că, pe parcursul procedurilor premergătoare licitaţiei, funcţionarii PMB „au impus o serie de condiţii nelegale sau aberante:
– condiţia unei cifre de afaceri, pe ultimii trei ani, folosind indicele maxim permis de lege, ceea ce ar fi permis doar participarea companiei Romprest sau asocierii cu aceasta a oricărei firme specializate în domeniul DDD; nicio firmă de deratizare, dezinsecţie neavând cifra de afaceri de 83,3 milioane lei (în anul 2015, 3D România a avut aproximativ 21 milioane lei, iar Coral Impex aproximativ 27,6 milioane lei), nu ar fi putut participa singura la licitaţie, decât în asociere sau susţinută de terţi susţinători.
– refuzul de a pune la dispoziţie datele privind suprafeţele punctelor termice, canalelor, căminelor de vizitare si ale zonelor adiacente apelor, în condiţiile în care ofertele impun folosirea parametrilor de suprafaţă;
– neclarităţi în privinţa derulării contractului. Conform caietului de sarcini, contractul urmează a se derula pe durata a două programe unitare în perioadele martie-decembrie, aferente anilor 2016 şi 2017. Cel puţin şase luni din 2016 sunt compromise din punctul de vedere al aplicării contractului, cu implicaţii directe asupra costurilor/ofertelor. Valoarea contractului este dată de durata efectivă a lucrărilor.
– autoritatea contractantă şi-a rezervat dreptul de a înceta contractul oricând după semnarea sa, ceea ce aduce o doză mare de incertitudine şi neîncredere pentru ofertant, privind seriozitatea contractului încheiat”.
