Un material de Marius Jianu și Valentin Busuioc
Redacția PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează scenariul care dă frisoane Partidului Național Liberal. Susținătorii lui Ludovic Orban (candidat pentru președinția PNL) sunt în derivă.
VEDEȚI ȘI: Pistol la tâmpla PNL: al treilea judecător NU crede în lacrimile lui Orban EXCLUSIV
Accesând linkul de mai sus, puteți citi pe larg amenințarea care plutește deasupra fostului deputat liberal: posibilitatea ca achitarea de la fond să fie transformată în condamnare la apel, având în vedere argumentele judecătorului care în primă instanță a făcut opinie separată de ceilalți doi colegi ai lui, cerând o pedeapsă cu suspendare pentru ex-ministrul Transporturilor.
În acest context, i-am contactat luni pe o serie de susținători ai lui Ludovic Orban, întrebându-i ce ar face dacă politicianul ar fi condamnat în apel și cum li se pare ideea unui politician precum cel prezentat în stenograme (fapt asupra căruia toți cei trei magistrați au căzut de acord): un candidat care negociază netransparent cu un om de afaceri o sponsorizare pe care ar fi urmat s-o redirecționeze la negru către niște televiziuni, pentru promovare electorală.
Din nefericire, niciunul dintre cei mai grei susținători ai lui Orban nu a fost disponibil pentru comentarii (i-am numit pe primarii Mircea Hava, Gheorghe Falcă și Ilie Bolojan).
În acest context, am luat legătura cu fostul președinte al PNL Alina Gorghiu și cu diverși alți parlamentari liberali. Precizăm că Gorghiu nu și-a declarat încă susținerea pentru un candidat sau altul, dar pare chitită să îl apere pe Orban până în pânzele albe. De altfel, imediat după achitarea de la fond a lui Ludovic Orban, fosta șefă a PNL-iștilor a ieșit cu declarații de solidaritate față de ex-ministru.
Astfel, Alina Gorghiu a evitat să ia în calcul ipoteza condamnării lui Ludovic Orban la completul de 5 judecători, insistând pe ideea că fostul deputat are mari șanse să fie achitat.
„Este un scenariu pe care nu îl iau în calcul, pentru că vorbim despre un om care are în primă instanță o hotărâre care îl achită. Motiv pentru care nu cred că trebuie deloc desfășurată această campanie internă pentru conducerea Partidului Național Liberal în funcție de «dacă» și «poate» și «ce ar fi», ci trebuie pornit de la prezumția de nevinovăție, de la hotărârea de achitare și fiecare cunoaște Statutul, criteriile sunt valabile pentru toată lumea, indiferent de numele persoanei despre care vorbim.
Deci, în acest moment, nu există nicio situație care să-i prejudicieze candidatura și am convingerea că nu va exista nici în viitor o asemenea întâmplare”, a afirmat Gorghiu pentru PSnews.ro.
În acest punct, reporterul a întrebat-o pe fosta șefă a liberalilor dacă metoda de crowdfunding la care aceasta a apelat pentru campania locală a PNL de anul trecut avea ca scop evitarea unui nou caz Orban și dacă Gorghiu avea cunoștință de detalii suplimentare din dosarul fostului ministru.
„Nu, nu am cunoștință de nimic din dosarul domnului Orban. S-a apelat la orice metodă legală. Ca urmare a unei corespondențe cu Autoritatea Electorală Permanentă, departamentul de IT a dispus pe cale de consecință ce trebuie să fie făcut.
Nu văd legătura între o metodă de finanțare perfect legală, așa cum a constatat Autoritatea Electorală Permanentă, și ce s-a invocat în dosarul domnului Orban. Că le place unora sau nu le place altora, există o hotărâre de achitare a acestui om”, a replicat senatorul de Timiș.
Iată ultimul schimb de replici dintre reporterul PSnews și Alina Gorghiu:
„Reporter: Să înțeleg că rămâneți aceeași susținătoare a domnului Orban.
Alina Gorghiu: Dumneavostră puteți să înțelegeți ce orice. Eu nu am declarat public niciodată că îi susțin pe Orban sau pe Bușoi. În declarația mea (pe care o ia toată lumea în seamă, în afară de PSnews, care insistă să scrie în fiecare zi că îl susțin pe Ludovic Orban), eu am avut o poziție foartă clară: nu voi anunța susținerea mea pentru niciuna din candidaturi. Amândoi îmi sunt prieteni, moțiunile fiecăruia mi se par interesante, au elemente pe care le-aș combina într-un proiect articulat de dreapta care să însemne coagularea dreptei ulterior”.
La rândul său, senatorul Florin Cîțu a refuzat să comenteze, invocând lipsa de pregătire în domeniul juridic.
„Nu aș comenta acum. E o variantă pesimistă. Am văzut că ați avut pe PS News o opinie pe tema aceasta. Nu sunt nici specialist. Nu mă pricep, nu m-aș băga. În afara de faptul că a fost achitat în prima instanță, chiar nu știu amănunte. Pe mine m-ați prins pe picior greșit. Nu îmi dau seama acum de toate detaliile din procesul domniei sale”, a afirmat Cîțu pentru PSnews.ro.
Aceeași atitudine de tip „no comment” a adoptat-o fostul ministru PDL al Economiei Lucian Bode.
„Nu comentez în niciun fel sentințele judecătorești (cu toate implicațiile lor) – nici asta, nici altele”, a declarat Bode pentru PSnews.ro.
Noi am insistat (întrebându-l ce va face dacă Orban va fi condamnat la apel și cum i se pare imaginea acestuia ce reiese din stenograme), dar deputatul PNL a rămas ferm pe poziții: „Mă duceți în direcția în care nu-mi doresc. Eu îmi doresc să discut despre moțiunea PNL, despre proiectul PNL, despre unificarea curentelor din PNL (pentru că știți că există), nu despre sentințe și despre eventualele consecințe ale unei sentințe despre care nu știu. Vă rog să nu vă supărați – cu tot respectul: știți că puteți conta pe cuvântul meu, dar nu mă duceți în direcția asta, că nu-mi doresc”.
Cea mai interesantă declarație pe care am obținut-o a venit din partea deputatului de Arad Glad Varga. Parlamentarul în vârstă de 31 de ani, aflat la primul mandat, a dat de înțeles că oricând Ludovic Orban poate fi înlocuit la președinția PNL cu cineva din echipa cu care se va prezenta în fața delegaților la Congresul de pe 17 iunie.
„Am semnat moțiunea în primul rând pentru echipa formată în jurul domnului Orban și pentru calitățile dânsului. Orice sentință de care putem discuta (că va fi sau nu va fi) nu schimbă calitățile dânsului. Aceea este o problemă pe care dânsul trebuie să și-o rezolve în instanță”, a afirmat inițial Varga.
Întrebat dacă – în ipoteza condamnării – s-ar obișnui cu ideea ca PNL să fie condus de un politician condamnat pentru aceeași faptă ca Adrian Năstase și Liviu Dragnea (folosirea influenței politice), Glad Varga a răspuns: „Eu vorbesc de faptul că eu vin din organizația din Arad, am ales să susțin o moțiune care a fost semnată de mai mulți primari de reședință de județ din țară și cred că din această echipă poate cineva să vină și să preia locul domnului Orban, dar nu cred că va fi cazul – eu cred că va primi o sentință favorabilă”.
Cât privește imaginea lui Ludovic Orban așa cum reiese ea din stenograme, deputatul arădean a adoptat o poziție prudentă, dar – ca idee – s-a declarat împotriva unui politician care negociază pe ascuns o înțelegere necinstită cu un afacerist.
„Nu pot să vă spun c-am citit sau am auzit stenogramele. O să citesc știrile, pentru că eu fiind acum în Comisia de muncă, am fost ocupat cu Legea salarizării unitare. Nu știu ce a discutat domnul Orban, dar nu cred că este firesc ca un politician să negocieze astfel de lucruri cu oameni de afaceri. Dar repet: nu știu dacă a discutat sau nu, pentru că n-am văzut exact stenogramele. Deci din punctul meu de vedere discuțiile în general pot fi interpretate – eu cred că instanța va fi cea care va hotărî dacă domnul Orban a avut dreptate sau nu. Sper că discuțiile nu au fost scoase din context. Dar o să citesc știrea dumneavoastră, pentru că chiar nu am fost la curent cu știrile de pe ziua de azi”, a încheiat Glad Varga.
