De marți, vremea se va răci în regiunile din jumătatea de nord a ţării, unde valorile termice diurne se vor situa uşor sub cele normale ale datei şi se va menţine mult mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an în restul teritoriului.
La munte vor fi înnorări şi ploi locale, în special averse însoţite şi de descărcări electrice. De asemenea, în centru şi în nord şi pe arii restrânse în vest, vântul va avea intensificãri temporare; în zona montană înaltă vântul va sufla tare. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare mai ales noaptea, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar vântul va sufla slab şi moderat, scrie antena3.ro.
În Maramureș temperaturile maxime se vor încadra între 17-18 grade, iar în nordul Moldovei şi al Transilvaniei se vor înregistra şi 32-33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Dacă vorbim despre minimele termice, acestea vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade.
