Skip to content
Economie

Schimbări majore pentru sistemul bancar, adoptate de Comisia Europeană pe durata crizei

Facebook/Comisia Europeana

Comisia Europeană a adoptat marți schimbări legislative majore legate de regulile prudențiale aplicabile industriei bancare. Scopul modificărilor este creșterea flexibilității necesare pentru ca băncile să poată susține creditarea fără să își pericliteze bilanțurile, potrivit unui comunicat de presă al executivului european, informează g4media.ro.

Modificările sunt excepții temporare de la regulile existente, pe durata crizei. Una dintre ele privește amânări la implementarea standardelor contabile internaționale bilanțurile bancare.

De asemenea, garanțiile publice utilizate de state vor avea un tratament mult mai favorabil din partea băncilor în timpul crizei. În plus, vor fi amânate diverse alte prevederi legislative tocmai pentru a flexibiliza creditarea IMM-urilor, cele mai lovite de criză.

Comisia a propus și amânarea datei de aplicare a amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, precum și modificarea modului de excludere a anumitor expuneri de la calculul indicatorului de levier. 

Propunerile Comisiei Europene vor intra rapid în dezbaterea Parlamentului European și a Consiliului UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *