Skip to content
Politică

Scindare în USR, după demisia lui Cioloș. „Aripa” PLUS amenință cu ruperea partidului: „Drulă nu va reuși decât să dezbine și mai mult partidul”

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Scindare în USR, după demisia lui Dacian Cioloș din funcția de președinte al formațiunii politice. „Aripa” PLUS amenință cu ruperea partidului și acuză tandemul Barna-Drulă de „decapitarea” fostului premier Dacian Cioloș, au precizat surse politice pentru PS News.

„E scandal cât casa, pe grupurile noastre au început să curgă mesajele, s-a adunat multă dezamăgire, frustrare. E și normal. Deja sunt oameni care au părăsit grupurile, toți din vechiul PLUS. Drulă nu va reuși decât să dezbine și mai mult partidul, iar discursul lui de marți nu ne-a arătat decât că toți cei care au zis că operațiunea de înlăturare a lui Cioloș a fost pusă la cale de ceva vreme de Drulă este cât se poate de reală”, au precizat surse politice pentru PS News.

Amintim că Dacian Cioloș și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al USR în cadrul ședinței Biroului Național al partidului, iar Cătălin Drulă a fost desemnat președinte interimar al USR.

„Am decis să demisionez din poziția de președinte, rămân în continuare în partid, un membru de partid și voi căuta în continuare cu ceilalți colegi care cred că acest partid, pentru a avea un viitor și eu cred că trebuie să aibă un viitor, are nevoie de împrospătare, are nevoie de reconectare la societate, are nevoie de curajul de a-și recunoaște limitele pe care trebuie să le depășească în perioada următoare.

Va rămâne președinte interimar Cătălin Drulă, care este vicepreședintele cu cele mai multe voturi din Biroul Național, până când conducerea partidului va decide să organizeze alegeri pentru un nou președinte”, anunța Cioloș.

Cătălin Drulă a susținut, marți dimineață, prima sa conferință în calitate de președinte intermar al USR, după demisia lui Dacian Cioloș. Drulă a spus că partidul va depăși acest moment, va deveni chiar mai puternic și va continua să facă istorie în România: USR e singurul partid democratic din Opoziție și singurul partid din România cu adevărat liberal. Prin contrast, viziunea politică a lui Dacian Cioloș era centru-stânga.

Drulă a mai afirmat că zilele actualei coaliții PSD – PNL – UDMR sunt numărate căci, de acum, USR va face opoziție reală, pe toate fronturile. „Vom munci uniți pentru a oferi României alternativa pe care o merită”, a mai spus președintele interimar al Uniunii Salvați România.

Context

Înainte de ședința BN de duminică, Dacian Cioloș le-a transmis membrilor USR, pe grupurile interne de comunicare, ca joacă cu demisia pe masă:

Începem curând o întrunire a Biroului Național care are ca scop descoperirea cuvântului „demisie” în ultima noastră ședință. Vă spun eu ce am spus joi și voi spune și mâine, ca să fie foarte clar: dacă nu există susținere în BN pentru principiile și măsurile propuse, mandatul meu de președinte nu mai are sens. Și voi continua să lupt pentru acele principii alături de voi, ca simplu membru. Susțin 100% desecretizarea tuturor ședințelor de partid și transparentizarea trebuie să fie un deziderat permanent în politica noastră internă”.

Frământările din USR au explodat joi seară, într-o ședință a Biroului Național în care Dacian Cioloș a amenințat că demisionează dacă partidul nu va fi de acord cu programul său politic propus în ședință.

Dan Barna l-a acuzat pe acesta că vrea partidul „pe persoană fizică” și că „nu poate să meargă așa”.

Ruptura din USR are legătură cu lupta pentru putere, în condițiile în care forul de conducere al partidului este controlat de „Team Barna” după alegerile de anul trecut.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *