Skip to content
Politică

Se adâncește criza medicamentelor? Bodog: 600 de medicamente au fost retrase!

Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, intr-un interviu pentru News.ro, a vorbit despre una dintre cele mai arzătoare teme din sistemul medical: retragerea mai multor medicamente de pe piață.

Astfel, potrivit ministrului, ceea ce este grav in acest moment este ca au iesit medicamente generice de pe piata, din cauza taxei clawback.

„De anul trecut pana acum, peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piata”, a declarat ministrul Sanatatii, Florian Bodog.

„Conform legii, au obligaţia să le mai păstreze un an, deci pacienţii vor avea acces la acele medicamente”, a spus Bodog.

Totodata, in ceea ce priveste notificarea la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale de retragere a autorizaţiei de punere pe piaţă (APP) pentru 11 medicamente, reprezentantul Guvernului subliniaza ca nu pentru toate exista alternativa.

„Şi între acestea 11 există alternativă pentru unele dintre ele. Există un calmant de care au nevoie pacienţii oncologici şi care nu are corespondent. Joi am cerut public Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) să aibă o decizie faţă de această situaţie, pentru că, ştiţi, continuu am avut consultări cu producătorii. Suntem din nou în revizuirea ordinului de calcul de preţ al medicamentului. Urmăresc personal, zilnic, acest subiect. Voi lua deciziile cele mai bune pentru ca pacienţii să nu rămână fără medicamente”, a spus Bodog, care considera ca firmele forteaza cresterea preturilor prin solicitarea de retragere de pe piata a medicamentelor.

Asta, desi ”Ministerul nu a luat această decizie de a ieftini preţul la medicamente fără a oferi, să spunem, o «compensaţie» pentru industria farma”.

Potrivit ministrului, ceea ce este grav in acest moment este ca au iesit medicamente generice de pe piata, din cauza taxei clawback.

”Una din cauze este taxa clawback, pentru că, pentru medicamentele generice care intră de novo pe piaţă, este împovărătoare, iar producătorii români şi producătorii de generice se plâng de acest lucru. În prezent, este o analiză la Ministerul Finanţelor, după cum ştiţi, taxa clawback nu o face Ministerul Sănătăţii, dar lucrăm împreună”, a mai spus Bodog.

”În acest moment, pot spune că, în oncologie, nu suntem descoperiţi. Avem medicamente oncologice de care avem nevoie pentru protocoalele noastre. Există câteva molecule care nu au ajuns încă pe piaţă, pe procedura de nevoi speciale, însă sunt în curs de a ajunge. Practic, este un cerc care se învârte tot timpul şi trebuie urmărit îndeaproape, pentru că dacă nu suntem informaţi, nu putem nici să reacţionăm. Şi atunci, am luat această decizie ca ANMDM să mă informeze, spitalele mă informează permanent cu privire la stocuri, cu privire la eventuala posibilitate ca aceste medicamente să nu existe pe stoc, chiar dacă există în piaţă”, a mai spus Bodog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *