Skip to content
Politică

Se conturează o coaliție pro-europeană în Republica Moldova

În urma alegerilor de duminică din Republica Moldova, alianța pro-europeană a căștigat cel mai mare număr din mandatele din Legislativul de la Chișinău. În aceste condiții, șansele pentru formarea unui Guvern de coaliție pro-europeană sunt tot mai mari.

În acest sens s-a pronunțat și liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. El s-a declarat în favoarea formării unei coaliţii proeuropene, afirmând că noua guvernare trebuie să continue să aplice Acordul de Asociere cu UE şi să garanteze „suveranitatea” şi „neutralitatea” Republicii Moldova.

„Este nevoie de înţelepciune şi responsabilitate. Rezultatele PSRM sunt o surpriză. Acum este foarte important să înţelegem geneza acestor rezultate”, a precizat liderul democrat. Dar dincolo de surprize, „Republica Moldova a ales să continue drumul european”, a afirmatMarian Lupu, citat de Mediafax.

Potrivit liderului Partidului Democrat, „PDM a contribuit la parcursul european al ţării. PDM va susţine guvernarea pro-europeană”.

„Ne-am fi dorit ca şi celelate partide europene să crească, acum este important să rămânem uniţi pentru viitorul european. Acum trebuie să învăţăm din greşelile politice, acum că avem un rezultat comun bun pentru opţiunea europeană”, a mai declarat Lupu.

Liderul PDM a mai spus că va aștepta rezultatul final al alegerilor înainte de a începe orice negociere.

Potrivit rezultatelor anunţate după prelucrarea a peste 89 la sută din procesele verbale, PSRM se menţine pe primul loc cu 25 de mandate, urmat de PLDM cu 24 de mandate, PCRM cu 21 de mandate, PDM cu 19 mandate şi PL cu 12 mandate.

Cele trei partide proeuropene, deşi ar obţine împreună 55 de mandate din totalul de 101 ale Parlamentului, suficiente pentru formarea unui Guvern, au nevoie de o majoritate de două treimi, respectiv 67 de voturi pentru amendarea Constituţiei şi de 61 de voturi pentru alegerea preşedintelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *