Skip to content
Politică

Se încinge războiul PSD- PNL. Plângere penală de fals în înscrisuri

wallpaperfx.com

Se încinge războiul PSD- PNL în prag de alegeri.

Liberalii sunt acuzați de „comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privata şi uz de fals”.

Organizaţia PSD Vrancea a depus o plângere penală împotriva PNL Vrancea.

Practic, pentru a sugera ideea că primarul PSD al comunei Bordeşti face campanie electorală într-un ziar finanţat de către Consiliul Local – Jurnalul de Bordeşti – reprezentanţii PNL Vrancea au depus la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 41 Vrancea o plângere şi au ataşat, ca şi dovadă, copii după ceea ce susţineau că este ziarul incriminator. În fapt, este vorba despre un document falsificat vizibil faţă de ziarul original, pe care îl punem la dispoziţia anchetatorilor„, transmite PSD Vrancea, conform agerpres.ro.

PSD Vrancea a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea „să demareze cercetările în acest caz, să stabilească persoanele vinovate de săvârşirea acestui fals şi de folosirea acestuia în scopul inducerii în eroare printr-un denunţ cu caracter calomnios a unui organism electoral ce exercita o funcţie implicând autoritatea de stat, şi să dispună sancţiunile prevăzute de legea penală pentru astfel de fapte”.

„Organizaţia PSD Vrancea doreşte să atragă atenţia cetăţenilor judeţului Vrancea că aceştia sunt liberalii (PDL=PNL), oameni care nu ezită să falsifice documente, fapte, realităţi, doar cu scopul de a păcăli şi de a manipula„, se mai indică în comunicatul PSD Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *