Deputatul Partidului România Unită, Sebastian Ghiţă, a declarat duminică seara, la postul de televiziune România TV, că „înalţi factori de răspundere din DNA” l-au ameninţat pe fostul premier Victor Ponta că va fi arestat dacă va semna hârtiile pentru demararea lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov.
„S-au obţinut finanţări pentru România de la Societe General şi de la Erste Bank, au vrut să dea banii. S-au asociat trei companii mari, Vinci, din Franţa, Strabag, din Austria şi Aktor, din Grecia şi au fost cât pe-aci să semneze să facă autostrada Comarnic-Braşov.
S-au opus cei de la BEI (Banca Europeană de Investiţii), s-au opus toate ONG-urile lui Soros, iar Ponta în faţa mea a fost ameninţat, că dacă semnează acel contract va fi arestat. A fost ameninţat de către înalţi factori de răspundere din DNA.
Înainte de semnarea documentelor, DNA-ul, cu doamna Kovesi în frunte, nici nu se făcuse vreun contract, şi DNA-ul a şi cerut documente de la comisiile de negociere, de la întâlnirile dintre Guvern şi bănci, de la întâlnirile dintre Guvern şi firme„, a declarat Sebastian Ghiţă.
La rândul său, fostul premier Victor Ponta a recunscut cele dezvăluite de deputatul Partidului România Unită.

Stiam ca ofertantii respectivi au renuntat pentru ca li s-a
cerut un comision prea mare…..
Firmele respective au anuntat DNA…
Ne inselam….Oare? Nu cred!