Skip to content
Politică

UPDATE Secretarul de stat Antony J. Blinken, la Bucureşti: Este minunat să revin, am fost când s-a lansat acest parteneriat strategic. Ce a discutat cu Iohannis

Facebook/Ambasada SUA

UPDATE, ORA 12:40

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, aflat în vizită în România, în contextul participării la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor membre NATO şi al aniversării, anul acesta, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii. Cei doi au discutat despre subiecte privind continuarea sprijinului aliaţilor pentru Ucraina, programul Visa Waiver, criza energetică.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis şi Secretarul de Stat Antony Blinken au apreciat dinamica pozitivă actuală a relaţiilor bilaterale şi au reiterat angajamentul pentru dezvoltarea şi aprofundarea, în continuare, a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, pe toate dimensiunile sale, scrie news.ro.

Cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii substanţial cu privire la contextul regional complex, marcat de exacerbarea efectelor economice, sociale şi umanitare ale continuării agresiunii Rusiei în Ucraina şi, respectiv, la măsurile luate pentru implementarea deciziilor privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, adoptate în timpul Summitului Alianţei de la Madrid.

Preşedintele României a exprimat aprecierea pentru rolul asumat de Preşedintele SUA, Joseph R. Biden, şi de Administraţia de la Washington pentru asigurarea unităţii în cadrul comunităţii transatlantice şi realizarea unei coordonări strânse între liderii transatlantici şi globali în vederea gestionării situaţiei de securitate din vecinătatea ţării noastre, cu impact asupra securităţii euroatlantice.

În context, Preşedintele Klaus Iohannis a adresat mulţumiri pentru suplimentarea recentă a prezenţei militare americane în România, în scopul consolidării posturii de descurajare pe Flancul Estic al Alianţei şi ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni”, se arată în comunicat.

Preşedintele României a evocat caracterul istoric al deciziilor luate de aliaţi la Summitul de la Madrid şi a apreciat necesitatea implementării imediate şi cuprinzătoare, reuniunea ministerială de la Bucureşti fiind un pas important în pregătirea unor decizii suplimentare cu privire la consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe întreg Flancul Estic, inclusiv la Marea Neagră, la viitorul Summit de la Vilnius.

În cadrul discuţiilor au mai fost abordate subiecte privind continuarea sprijinului aliaţilor pentru Ucraina, context în care Secretarul de Stat Antony Blinken a exprimat aprecierea SUA pentru demersurile consistente şi multidimensionale ale României, atât prin acordarea de asistenţă directă, sprijin pentru refugiaţi, respectiv pentru tranzitul de cereale, dar şi prin coordonarea eforturilor internaţionale în sprijinul ţării vecine”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea continuării sprijinului partenerilor pentru Republica Moldova, ocazie cu care a evocat impactul substanţial al conflictului din Ucraina şi a prezentat măsurile de sprijin adoptate de România în domeniile critice, cu accent pe sectorul energetic.

De asemenea, a fost abordat subiectul crizei energetice actuale, context în care a fost evaluat stadiul proiectelor bilaterale strategice în sectorul energetic, în special a celor din domeniul nuclear civil, care vor permite României să fie un furnizor de securitate energetică în regiune.

În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis şi Secretarul de Stat Antony Blinken au reiterat interesul comun de a lucra împreună pentru înregistrarea de progrese concrete în ceea ce priveşte accederea României în programul Visa Waiver, mai arată comunicatul oficial.

UPDATE, ORA 11:30

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat marţi, după vizitarea unei expoziţii împreună cu premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu, că este minunat să se întoarcă din nou la Bucureşti, el arătând că a fost aici la Bucureşti când preşedintele Clinton şi preşedintele Constantinescu au anunţat lansarea acestui parteneriat strategic şi că a fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, în căutarea libertăţii.

Este minunat să mă întorc din nou la Bucureşti. Am fost aici la Bucureşti când preşedintele Clinton şi preşedintele Constantinescu au anunţat lansarea acestui parteneriat strategic. A fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, în căutarea libertăţii”, a spus Blinken, citat de news.ro.

Secretarul de stat al NATO a mai spus că nu crede că cei doi preşedinţi ar fi putut în acel timp să îşi închipuie cum va fi situaţia 25 de ani mai târziu, cu atâtea legături în domeniul economic, politic şi relaţiile personale.

După cum aţi spus, avem o alianţă de neclintit, bazată pe valori comune pe care le vom apăra când vom si atacaţi”, a mai spus Antony Blinken, precizând că au fost construire relaţii puternice şi în domeniul economic, inclusiv în cel energetic.

Secretarul de stat al SUA a menţionat şi relaţiile interpersonale, schimburi în domeniul academic şi cultural, care au dus la schimburi de persoane, idei între cele două ţări.

UPDATE, ORA 09.55

Antony Blinken a fost prezent, alături de premierul Nicolae Ciucă și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, la Ateneul Român, în cadrul vizitei efectuate de secretarul de stat al SUA în România. Cei trei au asistat la un miniconcert de vioară.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Secretarul de stat Antony J. Blinken a sosit în această noapte la Bucureşti, pentru a participa la Reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, anunţă Ambasada SUA la Bucureşti.

Secretarul de stat Antony J. Blinken a sosit în această noapte la Bucureşti, pentru a participa la Reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, anunţă Ambasada SUA.

De asemenea, secretarul Blinken şi Prim-ministrul român Nicolae Ciucă vor vizita expoziţia „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american, şi va mai avea întrevederi separate cu preşedintele României Klaus Iohannis, ministrul român de externe Bogdan Aurescu şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken va fi primit marţi, la ora 10.30, la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis, a anunţat Administraţia Prezidenţială, potrivit agendei şefului statului. Secretarul de stat al SUA se va afla în România, în perioada 28-30 noiembrie.

Oficialul american va avea consultări politice cu ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, la sediul MAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *