Șefii ISU se răzbună după ce au fost suspendați din funcții.
Astfel, potrivit unor surse citate de România TV, foştii şefi ISU schimbaţi din funcţii peste noapte plănuiesc să-i dea în judecată pe cei care au luat decizia dea-i suspenda din funcţie. Asta pentru că ei ar fi putut fi eliberaţi din funcţie, conform legii, doar după o anchetă a Corpului de Control al ministrului sau dacă erau trimişi în judecată.
La sfârşitul lunii noiembrie, imediat după ce presa a dezvăluit că ISU Bucureşti ştia de existenţa clubului Colectiv, cei trei şefi ai Inspectoratului au fost suspendaţi din funcţii şi puşi la dispoziţie. Decizia a fost luată după un control trimis de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Mihai Guţă, Giani Aldoiu şi Orlando Şchiopu ar fi fost puşi la dispoziţie cu încălcarea unor prevederi legale, spun unele surse, potrivit România TV.
Aceleaşi voci declară că trebuiau să se respecte prevederile articolelor 82 şi 85 din legea 80/1995. Mai exact, să fie puşi la dispoziţie dacă – au fost trimişi în judecată, au căzut captivi, se pregătesc de trecerea în rezervă ori sunt bolnavi.
