Skip to content
Externe

Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui civil ucrainean / Reacţia Kremlinului

NEWS.RO

Un tribunal de la Kiev l-a condamnat pe sergentul rus Vadim Şişimarin la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui civil ucrainean. Acesta reprezintă primul verdict într-un proces cu privire la crimele de război comise de armata rusă în timpul invaziei sale în Ucraina, relatează The Guardian.

Verdictul a fost pronunţat luni de către judecătorul Serghei Ahafonov într-o sală de judecată plină, unde zeci de jurnalişti ucraineni şi străini s-au înghesuit.

Judecătorul a spus că, deşi Şişimarin a cooperat în cadrul anchetei şi a exprimat remuşcare în legătură cu crima comisă, instanţa ucraineană nu a putut accepta afirmaţia sa potrivit căreia nu a intenţionat să îl ucidă Oleksandr Şelipov, în vârstă de 62 de ani, când a tras în el.

Vadim Şişimarin, în vârstă de 21 de ani, a declarat că-i ”pare sincer rău” pentru că l-a ucis pe civil.

Sergentul acuzat a purtat un hanorac în culorile gri şi albastru şi a ascultat cu capul plecat cum judecătorul a pronunţat verdict din interiorul cutiei de sticlă pentru inculpaţi.

Acuzatului i s-a oferit o traducere a sentinţei judecătorului din ucraineană în rusă de către un interpret desemnat de instanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *