Un sondaj realizat de compania americană The Bullfinch Group, în perioada 4-8 martie 2021, pe aproximativ 1.200 de respondenți evidențiază o încredere crescută a americanilor în Congresul SUA, după evenimentele care au avut loc la începutul lunii ianuarie la Capitoliu. Astfel, 43% dintre respondenți susțin că au încredere în Congresul American, ceea ce indică o creștere cu aproape 30 de procente față de măsurătorile precedente.

De un nivel de încredere ridicat se bucură și noul președinte american Joe Biden. 56% dintre respondenți au afirmat că îl sprijină pe Biden, în vreme ce doar 36% au răspuns că nu îl susțin pe președintele american.
Potrivit sondajului, cele mai apăsătoare probleme pentru americani rămân în continuare situația economică și sănătatea, la polul opus fiind educația și evoluțiile internaționale. Totodată, americanii sunt optimiști în ceea ce privește viitorul lor. 62% cred într-o variantă mai bună a lor în viitor, iar 54% cred că anul viitor va fi unul mult mai bun pentru SUA.

„Este un record absolut”
Contactat de PS News, Remus Ștefureac, director al INSCOP Research, compania care a încheiat un parteneriat cu Bulffinch Group, remarcă faptul că americanii tind să fie mai optimiști cu privire la modul în care vor trăi în viitor, comparativ cu modul în care trăiesc în acest an. „De asemenea, ce mi se pare foarte important este că americanii sunt preocupați în principal de economie și de starea de sănătatea. Economia continuă să fie cel mai important element de preocupare pentru cei mai mulți americani, în contextul crizei economice provocată de pandemie”, mai spune Ștefureac.
Directorul INSCOP Research remarcă și faptul că asistăm la „un record absolut” în ceea ce privește încrederea pe care americanii o au în Congresul SUA. Potrivit acestuia, încrederea în Congresul SUA a crescut cu aproximativ 30 de procente, „ceea ce este un record absolut pentru ultimii 10 ani”.
„Sondajul de opinie realizat de compania americană Bullfinch Group, care este partener al INSCOP Research, arată faptul că americanii, după alegerile prezidențiale și în contextul unui bun mers al campaniei de vaccinare, tind să fie mai optimiști cu privire la modul în care vor trăi în viitor, comparativ cu modul în care trăiesc în acest an. Astfel, 62% dintre adulți cred acest lucru. De asemenea, ce mi se pare foarte important este că americanii sunt preocupați în principal de economie și de starea de sănătatea. Economia continuă să fie cel mai important element de preocupare pentru cei mai mulți americani, în contextul crizei economice provocată de pandemie.
O altă cifră extrem de importantă și merită remarcată este acel indicator care se numește Job Approval, adică măsura în care americanii sprijină și susțin modul în care își stabilesc atribuțiile diverse instituții. De regulă, în ultimii ani încrederea în Congres se situa la aproximativ 10%, adică o încredere foarte mică. Ei bine, probabil și după violențele care au avut loc în Congresul SUA la începutul acestui an, și mai ales după pachetul de sprijin financiar votat după Congres recent, încrederea a crescut la peste 40%, ceea ce este un record absolut pentru ultimii 10 ani. De asemenea, o altă cifră relevantă este aceea că 56% dintre persoanele cu drept de vot din SUA aprobă activitatea președintelui american Joe Biden, este cumva mai mult decât jumătate și excede puțin zona electorală tradițională. Sondajul de opinie arată faptul că americanii văd totuși viitorul cu optimism, iar acest lucru poate fi încurajator și pentru cetățenii altor state, în sensul în care poate la finalul acestui an vom reuși să vedem o rază de lumină”, a declarat Remus Ștefureac pentru PS News.
The Bullfinch Group este o companie americană cu sediul Washington DC a cărei misiune este de a furniza cercetări indepdente care livrează rezultate excepționale obținute cu maximă integritate conducătorilor de corporații, liderilor politici sau campaniilor pe diverse subiecte. Utilizând tehnici de cercetare și analiză inovative, the Bullfinch Group a furnizat date de profunzime la cel mai înalt nivel clienților implicați în campanii politice din Statele Unite ale Americii, asociațiilor de comerț, ONG-urilor sau unor mari clienți comerciali incluși în Fortune 500.
