Lupta strânsă pentru locul doi în topul partidelor! Un sondaj realizat de institutul Avangarde, la comanda PSD, în perioada 22-29 martie, indică faptul că, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, 35% dintre cei chestionaţi ar vota PSD, 16% optează pentru PNL, 15% votează AUR, iar 12% votează USR.
Totodată, 51% dintre români cred că Guvernul a gestionat bine criza refugiaţilor, în timp ce doar 19% spun că Executivul s-a descurcat prost.
Cât despre un posibil sprijin militar oferit de România vecinilor ucraineni, 63% dintre români se opun şi doar 18% ar fi de acord.
Sondajul a fost realizat de institutul Avangarde, la comanda PSD, în perioada 22-29 martie, pe un eşantion de 900 de subiecţi, prin metoda CATI (telefonic).
Marja de eroare este de +- 3,4%, la un nivel de încredere de 95%.
