Skip to content
Sănătate

Spitalele, obligate să primească TOȚI pacienții, chiar dacă nu au locuri. ”Dacă oamenii se lasă în seama spitalelor să se facă bine, o să aibă probleme”

Inquam Photos / Octav Ganea

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Streinu Cercel, este reticient în ceea ce privește Ordinul emis de către Raed Arafat – prin care se cere tuturor spitalelor și Unităților de Primiri Urgențe din România să nu mai refuze primirea suspecților de COVID, dar și a pacienților non COVID, “indiferent de situația locurilor disponibile în spitale” -, susținând că mare problemă este locul în care vor fi tratați pacienții.

„Pacienții oricum sunt primiți și evaluați, problema este unde îi vom pune. Vom vedea, vom căuta soluții. Dimineață eram cu 20 de pacienți în camera de gardă, dar au început terapiile și după i-am externat”, spune medicul.

De asemenea, acesta încurajează oamenii „să se ferească, că dacă o să se lase în seama spitalelor că o să se facă bine, o să aibă probleme”.

Despre Ordinul lui Arafat, medicul spune că a fost făcut „în firea medicinei, că de aia am făcut medicină, să diagnosticăm corect pacienții, mai ales în pandemie, trebuie să îi diagnosticăm pe toți”.

Cât despre personalul medical, managerul a declarat că „de la începutul pandemiei se muncește de dimineață până seara, inclusiv sâmbăta și duminica”.

„Sper să rezistăm!”, a conchis Streinu Cercel.

La Sf. Pantelimon nu mai sunt locuri pentru pacienții Covid

De asemenea, managerul  spitalului Sf. Pantelimon, chirurgul Dragoș Davițoiu, este de părere că Ordinul emis de Raed Arafat „ e o normalitate”.

„Noi, până acum, nu am respins ambulanțe și nu am respins pacienți, nu am redirecționat pacienți. Suntem spital de urgență mare și asta este menirea lui să primească urgențele.

Avem locuri acum în spitale, doar pentru pacienții Covid am înțeles că nu mai avem, dar în general sunt locuri. Deocamdată nu ne-am confruntat cu situația dată. Dacă vom ajunge acolo îi vom trata în limita posibilităților. Vom mobiliza tot personalul și ne ocupăm de pacienți.

Acum, având și teste rapide în arsenal e mai ușor să dirijăm pacienții pe circuit verde, respectiv pe circuit roșu, decizia este imediată și vom ști dacă sunt infectați cu virusul Covid. Noi suntem pregătiți de tot ce e mai rău”, spune medicul.

Acesta este de acord cu Ordinul emis de secretarul de stat, susținând că spitalul Sf. Pantelimon se pregătește ca numărul de cazuri să crească de la zi la zi.

„În ceea ce privește starea de urgență, e o normalitate acest ordin, adică nu poți să respingi dreptul la tratament a unui pacient care este într-o urgență. Nu am făcut-o niciodată și sper să nu fim puși în această situație. Acum ne pregătim de o creștere a numărului de cazuri.

Nu știu ce să văz zic, sunt situații ipotetice. O să vedem, ne ajutăm unul pe celălalt și vedem cu vor evolua lucrurile, dar asistența medicală de urgență trebuie asigurată”, a explicat Dragoș Davițoiu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *