Directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava, Renato Tonciu, s-a stins din viaţă în noaptea de 9 spre 10 octombrie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. Profesorul de Educaţie Fizică şi Sport s-a infectat cu SARS-COV-2 şi a depistat virusul înainte să aibă simptome, făcând testul în cadrul unui program de testare a Primăriei Suceava.
Imediat după debutul anului şcolar, toţi salariaţii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava au făcut testul COVID-19. 7 dintre ei au fost depistaţi pozitiv, între care directorul Renato Tronciu şi soţia acestuia. Unii dintre pacienţi au fost internaţi în Spitalul Judeţean Suceava, alţii s-au tratat acasă. Între cei internaţi a fost şi directorul Tronciu.
De pe patul de spital, înainte să i se înrăutăţească starea de sănătate, el le-a cerut colegilor săi din învăţământul sucevean să-şi facă testul COVID. „Testaţi-vă”, le-a spus atunci prin intermediul presei locale. Asta în condiţiile în care Primăria Suceava le-a pus la dispoziţie salariaţilor unităţilor şcolare bani ca să se testeze. Unii s-au conformat, însă alţii au refuzat spunând că nu au simptome specifice.
„Când am ajuns la spital, am făcut patru radiografii, că ceva nu era în regulă şi am fost trimis către computerul tomograf. După ce am terminat, la o anumită perioadă, după ce a fost interpretat rezultatul, medicul mi-a spus că am ajuns la timp pentru a putea fi salvat”, a mai declarat directorul într-un interviu acordat presei locale.
Renato Tronciu a fost răpus de COVID-19 în noaptea de 9 spre 10 octombrie. El era internat în Terapie Intensivă de aproximativ 10 zile, unde fusese intubat. Directorul avea şi alte probleme medicale şi din acest motiv infectarea cu noul coronavirus i-a fost fatală. Familia sa este acum în stare de şoc.
După ce a aflat că directorul Tronciu a pierdut lupta cu viaţa, colega sa, profesoara Gabriela Cazac a scris pe Facebook un mesaj emoţionant pe care îl redăm în totalitate: Renato a fost unul dintre cei mai iubiţi profesori ai şcolii. În toamna lui 1982, când am început liceul, el era deja vedetă. Înalt, frumos, sportiv, extrem de sensibil şi de inteligent.
Extrem de agreabil şi de sufletist. Genial în unele situaţii. Epitetul „genial” nu avea pe atunci conotaţia fandosită pe care o are astăzi, când orice poate fi numit astfel, de la o pagină din Platon sau Eminescu, până la o felie de tort. Deşi accesibil, jovial, pus mereu pe şotii, Renato nu cădea în superficialitate. Glumele sale, oricât de pline de haz sau de sarcasm, nu picau în trivial sau în umor ieftin. Râdeam mult.
O dată, străbătut de cine ştie ce fior metafizic a spus: ”Nu ştiu câţi purici vom fi făcut noi doi în şcoala asta, dar ştiu că ne-am distrat.” Cât mi-aş dori să putem râde din nou!…sau: :„…ştii, am sentimentul că după asta… nu ne vom mai revedea toţi!”
