Preşedintele Joe Biden va veni în Europa și va participa săptămâna viitoare, la Bruxelles, la un summit extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice, anunţă Ambasada americană de la sediul NATO.
Summitul NATO urmează să aibă loc la 24 martie, după cum a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Joe Biden urmează să-şi reafirme ”angajamentul ferm” faţă de statele membre NATO, anunţă Casa Albă. Şeful statului american urmează să participe, de asemenea, la un summit al şefilor de stat şi de guverne din UE, la 24 martie, anunţă un oficial european sub protecţia anonimatului.
Acest summit european, care urmează să abordeze reacţia UE faţă de invazia Ucrainei de către Rusia, este pregramat la 24-25 martie, relatează AFP, potrivit News.ro.
