Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut, miercuri seara, declaraţii de ultimă oră despre cazul Marianei Rarinca, vorbind despre situaţia României „la 25 de ani de democraţie”.
„Nu vreau să se creadă că doresc un conflict cu preşedintele (Iohannis – n.r.). Subiectul nu este închis; este în plină dezbatere publică, a creat o emoţie intensă în societate. Nu e vorba, de data asta, de un politician (asupra căruia poate să planeze suspiciuni), ci despre un om obişnuit, care a avut de suferit”, a comentat Tăriceanu, la România TV.
Al doilea om în stat a vorbit despre ecoul pe care l-a avut cazul Rarinca în presă, în societate şi, mai ales, în rândurile asociaţiilor profesionale ale magistraţilor (judecători şi procurori), care au luat atitudine publică.
„Şi eu am fost neplăcut surprins de această istorie, care, până în momentul de faţă, pare să se fi derulat şi cu o latură pozitivă. Doamna Rarinca a fost achitată, în final, cu toate că acum lucrurile încearcă să fie repornite, să încerce să se dovedească contrariul (că a fost vinovată)”, a punctat Tăriceanu.
Călin Popescu-Tăriceanu a ţinut să precizeze că nu doreşte o comisie de anchetă, ci una de evaluare a statului de drept.
„Până acum, noi am fost obişnuiţi prost: evaluările privind progresele democraţiei le făceau Consiliul Europei, Comisia Europeană (prin MCV). Eu cred că, la 25 de ani de democraţie, trebuie să avem şi noi un mecanism intern de evaluare a democraţiei. În spaţiul public, se aud din ce în ce mai multe voci (cărora mă raliez), potrivit cărora avem un deficit democratic. Parlamentul nu poate să stea cu mâinile încrucişate, fiindcă avem o responsabilitate cu care am fost delegaţi de cetăţeni. Vine momentul în care trebuie să prezentăm un bilanţ”, a detaliat preşedintele Senatului.
Întrebat dacă îşi menţine părerea că Laura Codruţa Kovesi (procurorul-şef al DNA) şi Livia Stanciu (preşedintele ICCJ) ar trebui să demisioneze sau să fie date afară, liderul PLR a răspuns că ele „nu mai au ce să caute (…) în fruntea acestor instituţii”.
„Din toate informaţiile care au abundat în spaţiul public, mie mi-a fost foarte clar că preşedinta ICCJ a abuzat de poziţia de putere, de influenţa pe care o are asupra doamnei Rarinca şi a fost ajutată de DNA, care a procedat cu o rapiditate remarcabilă la toate procesele, astfel încât ea să fie trimisă cât mai rapid în faţa instanţei. Cele două doamne nu mai au, din punct de vedere etic, ce să caute în fruntea acestor instituţii”, a comentat Tăriceanu.
În opinia lui Călin Popescu-Tăriceanu, scandalul Rarinca „este un caz evident de abuz grav”.
„Nu e vorba de o eroare de justiţie, ci de un abuz grav. Întâmplarea fericită face ca, totuşi, în final, judecători cu o probitate profesională şi cu o conduită morală au avut curajul să ia decizia achitării ei. Există, în justiţie, oameni (procurori sau judecători) care îşi fac profesia cu cinste”, a spus politicianul.
Preşedintele Senatului consideră că „trebuie să existe o anumită responsabilitate”.
„Ce am observat este că oameni cu funcţii importante în justiţie ajung să abuzeze de puterea lor, apoi fug de responsabilitatea care le incumbă”, a mai declarat liderul senatorilor.
Întrebat dacă este pro sau contra răspunderii patrimoniale a judecătorilor şi procurorilor, al doilea om în stat a răspuns: „Astăzi (miercuri – n.r.), am avut o întâlnire între Biroul Permanent al Senatului şi asociaţiile profesionale ale magistraţilor. Punctul lor de vedere se referă la faptul că, în momentul de faţă, legislaţia prevede răspunderea magistraţilor, dar această lege ar fi bine dacă ar fi şi pusă în aplicare. Rolul principal aici îl are CSM”.

Cazurile flagrante in care justitia, independenta desigur, a ocolit clanul Basescu, a dat afara magistrati care se apropiasera prea mult de adevar (Iacobescu), cazuri in care sefele DNA si ICCJ isi fac reciproc servicii( adica baga oameni incomozi la inchisoare) nu sunt vazute de MCV?