Skip to content
Politică

Tăriceanu ia la țintă și SRI-ul și oferă un indiciu despre posibila ținta finală a DNA în cazul Șova: ”Dacă luăm declarațiile lui Kovesi….”

Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni seara, în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, de la B1, că modul în care se procedează în cazul premierului Victor Ponta este o încercare de lovitură de stat și că românii sunt martori la un astfel de moment.

Liderul Senatului inventariază și care sunt câteva din problemele serioase din acest moment, din spectrul justiției și oferă drept exemplu învinuirea unei persoane care nu a fost niciodată audiată. De asemenea, Tăriceanu invocă existența unor excese, inclusiv în ceea ce privește SRI-ul, iar acest lucur ar putea să afecteze credibilitatea justiției.

Nu în ultimul rând, șeful Senatului ridică și următoarea întrebare: ”Dacă luăm, fără să interpretăm în niciun fel, declarațiile lui Kovesi care a spus că această acțiune împotriva prim ministrului a fost făcută marți, ce înțelegem? Că dacă domnul Șova ar fi fost arestat și ar fi făcut declarațiile satisfăcătoare probabil că atunci ar fi avut altă conduită?”

”În momentul în care ordinea democratică și constituțională urmează să fie răsturnată altfel  decât în Parlament, nu-mi rămâne decât să trag concluzia că acest act se poate denumi o lovitură de forță sau o lovitură de stat.

Cred că trebuie să reținem câteva probleme serioase: prima – cel care a fost învinuit nu a fost nciodată audiat, în al doilea rând cred că trebuie să discutăm în momentul de față puterea exercitată de una din instituțiile statului presupune și enorm de multă responsabilitate, pentru că altfel poate să ducă la excese, iar noi suntem în ultima perioadă în fața unor excese, inclusiv declarațiile SRI care ar putea să  afecteze credibilitatea justiției.

Dacă luăm, fără să interpretăm în niciun fel, declarațiile lui Kovesi care a spus că această acțiune împotriva prim ministrului a fost făcută marți, ce înțelegem? Că dacă domnul Șova ar fi fost arestat și ar fi făcut declarațiile satisfăcătoare probabil că atunci ar fi avut altă conduită?

Domnul Șova pentru care s-a cerut cererea de încuviințare a arestării nu a fost trimis în judecată ne lasă posibilitatea să ne gândim că mai există și alte resorturi care nu mai au de-a face nimic  cu o justiție independentă, ci cu o justiție politizată.

Parlamentul ca să dea lovitură de stat nu am mai auzit acest lucru. Parlamentul nu poate să dea lovitură de stat. În cazul de față nu e vorba de o instituție democratică.Parlamentul ca instituție e foarte greu să se apere, nu e ca o persoană. Dând tonul Băsescu, foarte mulți au crezut de cuviință să dea în Parlament”, a declarat Tăriceanu într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV și moderată de Cătălin Striblea.

Șeful Senatului a propus și crearea unei Comisii pentru evaluarea democrației.

”Există o serie de organizații neguvernamenatale care în Europa și în lume fac aceste evaluări folosind aceste criterii cred că ar trebui să o avem și în România.

Trebuie să analizăm modul în care se realizează echilibrul între forțele statului și ar trebui să facă recomandări în ce privește amelioararea a ceea ce numim stat de drept. Aceste lucruri trebuie să ne preocupe”, a conchis acesta, informează b1.ro.

2 comentarii la “Tăriceanu ia la țintă și SRI-ul și oferă un indiciu despre posibila ținta finală a DNA în cazul Șova: ”Dacă luăm declarațiile lui Kovesi….”

  1. Sa ne amintim de un succes al DNA: cazul Grebla. Dupa ce aplecat de la CCR, nu s-a mai auzit nimic de struti, capre, rochii. Deci scopul a fost sa plece din CCR, nu ca ar fi facut ceva.

    1. Corect livia, dar cand vezi un politician mancat de institutiile de forta si aproape linsat politic, fara a se dovedi ulterior ca ar fi fost vinovat de ceva, dar care moare de dragul justitiei independente, precum Atanasiu, ce mai poti sa spui ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *