Skip to content
Politică

Tăriceanu pune din nou tunurile pe George Maior: A folosit o tehnică securistică

Antena3

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, a fost audiat miercuri în Comisia pentru Politică Externă din Senat pentru remarcile făcute despre scrisoarea lui Giuliani.

Președintele Senatului a făcut precizări miercuri seară într-o apariție televizată în cadrul emisiunii Sinteza Zilei. Călin Popescu Tăriceanu susține că Maior a încălcat codul etic după care corpul diplomatic își desfășoară activitatea întrucât nu a avut poziții neutre în cazurile în legătură cu care a fost vizat. Mai mult, președintele ALDE susține că Maior „a folosit o tehnică securistică” deoarece în loc să vorbească pe subiectele prezentate de Giuliani în scrisoare, teme care îl vizau direct referindu-se la protocoalele dintre SRI și instituțiile din sfera justiției din România, el l-a acuzat pe american că este lobby-ist.

„E o premieră. Niciodată până acum nu a fost chemat un ambasador să dea explicații. De ce acest lucru? Și eu și observatori din spațiul public ne-am consultat cu alți ambasadori și cu Ministrul de Externe. Am vrut să văd dacă abordarea lui Maior nu reprezintă cumva o gafă diplomatică. Ministrul de Externe a spus că aceste declarații făcute de Maior încalcă codul etic și regulile după care funcționează corpul diplomatic și mai exact neutralitatea pe teme de politică internă în țara în care sunt acreditați. 

Maior și-a permis să facă aprecieri laudative semnată de John McCain. Această scrisoare a fost semnată de John McCain la puțin timp înainte de moarte. Desigur a apărut dilema dacă a fost semnată de McCain sau de persoane apropiate. Scrisoarea venea cu laude la adresa lui Kovesi și a DNA. 

La puțin timp a apărut scrisoarea lui Giuliani care denunța protocoalele dintre DNA și SRI. Maior a folosit o tehnică securistică și nu se referă la problema de fond că el a fost un actor principal al protocoalelor criticate de Giuliani. Maior, menționat în scrisoare, a ținut să dea replica și să zică despre Giuliani că este lobby-ist. 

Maior a primit instrucțiuni din România. Maior a negat acest lucru la audierile din Comisie”, a declarat Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *