Skip to content
Politică

Tăriceanu, reacție dură la adresa lui Gorghiu: „Își dorește să ajungă și ea ceva”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, un atac voalat la adresa co-președintelui Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, despre care a transmis că „își dorește să ajungă și ea ceva, ministru dacă s-ar putea”, însă că nu are în vedere o astfel de propunere.

Atacul președintelui Senatului vine după ce Alina Gorghiu a transmis, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook, că Tăriceanu i-ar fi oferit, anul trecut, funcții ministeriale în schimbul plecării din PNL.

Citește și: Alina Gorghiu trece la dezvăluiri compromițătoare despre Tăriceanu: ”Îmi propunea ….”

„Doamna Gorghiu își dorește să ajungă și ea ceva, ministru dacă s-ar putea. Nici măcar fostul președinte al Senatului, domnul Antonescu, care era mult mai permisiv decât mine, nu a a fost dispus să facă o asemenea propunere. Nu a fost cazul în ceea ce mă privește să-i fac o asemenea propunere. (…) Ideile doamnei Gorghiu fac parte din planul ei de carieră personală.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *