Skip to content
Politică

Tăriceanu stă ca pe ace. Testul poligraf, probă în dosarul lui Olteanu?

www.nineoclock.ro

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu stă ca pe ace. Testul poligraf ar putea fi considerat probă în dosarul fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu.

Astfel, conform mai multor voci juridice, acest lucru nu este posibil, însă unii specialişti în domeniu atrag atenţia că precedentul există deja. Este vorba despre mai multe dosare, în care judecătorii au acceptat să ia în considerare rezultatele testului poligraf. În plus, al doilea om în stat a anunţat că a acceptat cererea procurorilor DNA de a face acest test.

Majoritatea specialiştilor exclud din start această posibilitate.

„Rezultatul testului polifraf nu este probă. Nu uitaţi că testul poligraf se bazează pe interceptarea emoţiilor, în care un specialist pune un set de întrebări şi în funcţie de nişte date pe care le arată aparatul trage concluzia privind sinceritatea şi nesinceritatea”, a afirmat avocatul Daniel Fenechiu.

De cealaltă parte sunt juriştii care spun că legea are o prevedere care lasă semne de întrebare legate de probele ce pot fi folosite. Aşa că decizia rămâne la judecător.

„Această testare poligraf este considerată o probă indirectă. Nu este o probă directă care să fie suficientă să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia. Dar când ai şi alte probe cu care să coroborez şi aceasta poate fi considerat mijloc de proba”, a explicat avocatul Eliza Ene Corbeanu, potrivit Realitatea.net

De altfel, deja există precedent. În mai multe dosare, judecătorii FIE au cerut chiar ei un astfel de test, fie au acceptat detectorul de minciuni ca probă.

Nimeni nu poate fi, însă, obligat să facă un astfel de test.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *