Compania națională de transport aerian Tarom stă pe muchie de cuțit. Într-o declarație oferită, miercuri după-amiază, pentru PSnews.ro, jurnalistul Cătălin Tolontan scoate în evidență un aspect nesesizat de către presă.
Amintim că, în ultima lună, presa a vorbit despre numeroase cazuri de întârzieri ale avioanelor Tarom, dând de înțeles (în cel puțin șapte cazuri, după numărătoarea PSnews.ro) că ele ar fi fost cauzate de către defecțiuni tehnice. Anume această idee a fost contrazisă de Cătălin Tolontan, care îl acuză pe ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, că nu face diferența dintre incidente tehnice și întârzieri.
„Ceea ce întâmplă la Tarom este inadmisbil, dar nu în sensul în care ne repezim cu toții să constatăm. Este inadmisibil ca nu noi, care nu ne pricepem, ci ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, să nu facă diferența dintre incidente tehnice și întârzieri! Se oferă publicului senzația că există, în ultima lună, o sumedenie de incidente tehnice la Tarom. Știți câte incidente tehnice au fost, de fapt? Două! Ambele pe 13 octombrie. În septembrie, a fost unul singur, pe 30 septembrie. Ca să comparăm, Lufthansa are 10 incidente în aceleași două luni. E adevărat că au o flotă de 10 ori mai mare, dar ceea ce vreau să marchez este faptul că această insistență pe ideea unor defecțiuni care, aviatic vorbind, nu sunt defecțiuni mi se pare bizară”, ne-a spus redactorul-șef de la Gazeta Sporturilor.
