Skip to content
Politică

Tatăl lui Grindeanu, audiat ca martor într-un dosar de ABUZ în serviciu

ziardecluj.ro

Tatăl premierului Sorin Grindeanu a fost citat într-un dosar de abuz în serviciu, în calitate de martor. Totul are legătură cu funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar Judeşean din Caraş-Severin pe care a avut-o în trecut.

Tatăl lui Sorin Grindeanu, Nicolae Grindeanu, a fost citat pentru data de 15 februarie la Tribunalul Caraș-Severin, în calitate de martor, într-un dosar privind Școala postliceală sanitară de la Caransebeș, potrivit expressdebanat.ro.
Faptele cercetate în acest dosar datează din perioada în care Nicolae Grindeanu era inspector școlar general al județului Caraș-Severin, coordonând astfel și instituția de învățământ din Caransebeș. La acel moment, lui Nicolae Grindeanu i s-ar fi cerut să aprobe mutarea examenului de absolvire a Școlii postliceale sanitare de la Caransebeș la Călan.

Directoarea Școlii postliceale, care dorea mutarea examenului, era Eleonora Gavrilesc, liderul UNPR Călan. Nicolae Grindeanu a refuzat inițial cererea acesteia, dar ulterior a acceptat, după ce a fost rugat de Mihaela Popovici – șefa Tineretului Social – Democrat, care acum este colegă cu Nicolae Grindeanu în Consiliul Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *