Skip to content
Internațional

Tensiuni diplomatice între Rusia şi Sri Lanka, după ce un avion al companiei Aeroflot a fost reținut la sol

Principalul aeroport din Sri Lanka a dat asigurări sâmbătă că executivul ţării nu s-a aflat la originea deciziei de a reține la sol un avion al companiei ruse Aeroflot, ceea ce a dus la un protest diplomatic din partea Moscovei, informează AFP, citată de Agerpres.

Un Airbus A330 a fost reţinut la sol joi pe aeroportul internaţional Bandaranaike, în ziua în care a sosit din Moscova, după o decizie a unui tribunal din Colombo. Zborul SU289 urma să plece spre capitala rusă cu 191 de pasageri şi 13 membri ai echipajului la bord.

Reprezentantul diplomatic srilankez a fost convocat vineri la Ministerul Afacerilor Externe rus, unde i s-a înmânat „o notă de protest”, potrivit agenţiei de presă TASS.

Serviciul Aeroport şi Aviaţie, care administrează aeroportul Bandaranaike, a dat asigurări că disputa este „de natură strict comercială” şi a apreciat, într-un comunicat, că ea nu ar trebui să fie în centrul unei tensiuni diplomatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *