Coaliția de guvernare este cuprinsă de noi tensiuni după ce PSD a adus în discuție modificarea sistemului de taxare și introducerea impozitării progresive. Mai mulți liberali, printre care și liderul PNL Timiș, Alin Nica, au ieșit la rampă și au lansat critici la adresa social-democraților.
”Sigur că este o măsură populistă, haideţi să vorbim deschis, şi am încercat să fiu mai diplomat dar nu mi se pare o abordare constructivă în contextul economic actual. Nu mi se pare o propunere raţională. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, dacă nu e în interesul ţării.
Nu e în interesul ţării să amăgeşti populaţia cu surplusuri la venituri care nu sunt sustenabile. Dacă economia are probleme, nu poate să susţină venituri mai mari, este foarte simplu”, a spus Nica, într-un interviu pentru Profit News TV.
Despre acest subiect a vorbit și vicepreședintele PNL, Alina Gorghiu, care a transmis că nu este de acord cu o posibilă schimbare a cotei unice în viitorul apropiat și că electoratul liberal și își dorește asta.
„Electoratul de dreapta îşi doreşte să conservăm cota unică, motiv pentru care, nu doar pentru că este în programul de guvernare, la noi nu s-a pus deloc problema de modificare a acestei impozitări”, a afirmat Gorghiu la Profit TV.
Marți, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că susține introducerea impozitului progresiv.
„Există şi o redimensionare, şi o reaşezare a impozitelor, astfel încât să avem o colectare mai bună, dar asta nu înseamnă că mărim taxele. (…) Ori intrăm într-o logică, precum toate ţările dezvoltate, ori încercăm să ne minţim în continuare cu această cotă unică, care nu mai este unică”, a declarat Ciolacu, luni, la sediul partidului.
Totodată, conform unor surse politice citate de News.ro, Ciolacu s-ar fi întâlnit ieri cu Nicolae Ciucă pentru a-i prezenta premierului propunerile partidului de introducerea impozitului progresiv.
