În cadrul unei intervenții telefonice la postul România TV, soțul Monicăi Iacob Ridzi, TIberiu Iacob Ridzi, a dezvăluit, miercuri, condițiile în care trăiește soția sa, adăugând că aceasta se teme pentru viața sa.
Întrebat dacă a reușit să vorbească cu soția sa după ce aceasta a călătorit peste 30 de ore pentru a ajunge la spitalul penitenciarului Jilava, acesta a spus că vor putea vorbi doar în zilele de vizită, până atunci îl va informa avocatul cu privire la starea în care se află.
Citește și Monica Iacob Ridzi ajunge la spital după aproape 30 de ore. Care este reacția soțului
„N-am reusit sa vorbesc, n-am cum, pentru ca eu nu pot sa sun si ea, din ce am inteles, nu poate suna. Nu am nicio informatie despre starea ei, astazi va merge un avocat la sotia mea si va discuta cu ea, eu nu pot merge doar in zilele de vizita.”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.
Totodată, soțul Monicăi Iacob Ridzi a dezvăluit cum decurg vizitele de la penitenciar și ce știu copiii despre situația în care se află mama lor.
„Aceste vizite se fac intr-o camera amenajata unde exista un perete de sticla cu separatoare, pe de o parte sta incarceratul si pe cealalta parte noi. Vorbim prin niste gaurele.
Va dati seama, ei (n.r. – copiii) stiu ca mama lor e la spital si acele separatoare sunt ca sa nu transmita bolile. Cel mic a spus la un moment dat ceva de genul: „Asa e mami ca aici arata ca la inchisoare, dar tu nu esti la inchisoare, nu?”
Mi-a spus ca in locul acela in care sunt scosi la miscare e o camera de 3 pe 4 care e ca o cusca cu plasa si deasupra, intr-o curte interioara, ceva de genul acesta. In celula a stat cu o doamna in a doua seara, in prima cu mai multe doamne, nu stiu.”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi.
În același timp, soțul Monicăi Iacob Ridzi a declarat că soția sa se teme din cauza stării de sănătate.
„Se teme si din cauza starii de sanatate, n-ar trebui sa stea cu persoane care sunt bolnave sau ar putea fi un potential pericol pentru sanatatea ei.”, a afirmat soțul Monicăi Ridzi.
Nu în ultimul rând, Tiberiu Iacob Ridzi a declarat că este complet mâhnit din pricina situației în care se află soția sa.
„Simt o imensa mahnire, stiu ca sotia mea nu a luat niciun leu in aceasta ecuatie.”, a conchis Tiberiu Iacob Ridzi.
