Tolontan scoate la lumină documentul cârdășiei din spatele construirii Arenei Naționale

Jurnaliștii Cătălin Tolontan și Mirela Neag au scos la lumină documentul cârdășiei din spatele construirii Arenei Naționale.

Astfel, pe site-ul tolo.ro, jurnaliștii dezvăluie cum „primăria a cerut constructorului stadion cu acoperiș retractabil deși nu era aprobată mărirea de preț cu 20 de milioane de euro”.

„Printr-o adresă din 28 noiembrie 2007, despre care nimeni nu a știut, primăria a cerut constructorului stadion cu acoperiș retractabil deși nu era aprobată mărirea de preț cu 20 de milioane de euro! * În dosarul Stadionului Național, procurorii au în față cea mai avansată reprezentare a intereselor germane în România: colosul mondial în construcții Max Bogl * „Nimeni nu e deasupra legii”, dar, pînă acum, companiile multinaționale n-au plătit serios în nici un dosar cercetat de procurori * Șeful Max Bogl România a plecat vineri în Germania să-și înștințeze șefii că DNA a deschis un dosar

Echipajele de pe avioane își aduc aminte și acum.

Cohortele de ingineri germani care umpleau în week-end ruta București – Munchen și retur au rămas în legenda locală a Lufthansa și Tarom.

„La un moment dat, am întors capul și am văzut doar fețe familiare”, povestește unul dintre constructori.

Plecau vineri și reveneau luni pe „Otopeni”. Erau specialiștii angajați de Max Bogl pentru a construi Arena Națională.

Din toamna lui 2008 și pînă în toamna lui 2011, cît a durat efectiv construcția, Max Bogl a plătit sute de bilete de avion zecilor de oameni pe care i-a adus la București din Germania, Ungaria sau Elveția.

O dată la două săptămîni, fiecare angajat avea asigurat drumul spre casă.

„Plecau joi și se întorceau marți”, povestesc constructorii românii, invidioși pe condițiile nemților.

Un inginer neamț încasa net aproximativ 5.000 de euro, salariul normal de Germania, plus 30% pentru că accepta să vină să lucreze la București, plus diurna de aproximativ 30 de euro pe zi, plus cazare și biletele de avion.

Românii cîștigau de 6-⁠7 ori mai puțin.

80%dintre cei care au muncit la Stadionul Național au fost români, dar, din cauza disproporțiilor de salarizare și a costurilor cu transportul și cazarea, Max Bogl a avut cu cei 20% străini costuri cît cu 80% români

Unele dintre aceste cheltuieli l-au cocoșat pe Max Bogl, spune cineva care a vorbit cu managerii săi. ”Serios, nu s-au așteptat că vor plăti atît. Habar n-am ce profit au făcut, dar, realmente, au adus în România mai mulți expați decît calculaseră inițial”.

Anumite lucrări din stadion au depășit abilitățile industriei românești. ”Nemții au încercat să dea comenzi pentru prefabricate în România, dar nimeni nu s-a băgat să le execute că erau prea pretențioase. Și atunci și-au adus propria fabrică de prefabricate, pe care au montat-o la stadion, iar cimentul îl făceau lao stație amplasată tot acolo”, povestește o sursă din piața construcțiilor.

14.000de prefabricate pe care nimeni n-a vrut să le facă în România a produs Max Bogl în stația de prefabricate pe care a improvizat-o lîngă Stadionul Național

Au trecut 8 ani de la aceste eforturi care au revoluționat infrastructura sportivă din România și, acum două zile, în cursa de după-amiază București – Munchen a luat loc un bărbat singuratic.

Cînd a întors capul, n-⁠a cunoscut pe nimeni.

Mathias Kirr, directorul general al Max Bogl România, zboară în Bavaria.

Chiar luni, cînd citiți aceste rînduri, Kirr îi informează pe șefii săi că procurorii anticorupție din România au anunțat deschiderea unei cercetări penale pentru stadionul de 230 de milioane de euro realizat de Max Bogl la comanda Primăriei Bucureștiului.

Gazeta Sporturilor tipărește azi un document despre existența căruia publicul românesc n-a știut și care vorbește despre legătura dintre Primărie și Max Bogl, una paralelă și neaprobată de votul aleșilor bucureștenilor.

Documentul nu e nici în posesia DNA care, de altfel, e abia în faza cercetărilor preliminare.

Pe 28 noiembrie 2007, Aurora Abas, director executiv adjunct în direcția de investiții a Primăriei Capitalei, anunță consorțiul Max Bogl – Astaldi: „Vă transmitem acceptul nostru privind realizarea proiectului de reabilitare și modernizare a Stadionului Național Lia Manoliu – Acoperiș retractabil”.

Este exact stadionul care avea să fie inaugurat în noiembrie 2011, cu partida amicală de gală România – Franța, o suprapunere fericită de destin cu meciul care va deschide la vară, la Paris, Campionatul European.

Problema este una singură.

În acel moment, noiembrie 2007, bucureștenii, prin aleșii lor, votaseră un stadion de 411 milioane de lei, nu unul de 500 de milioane, numai acoperișul retractabil adăugat prin act adițional costînd peste 20 de milioane de euro!

Cînd directorul executiv adjunct Aurora Abas dă verde nemților de la Max Bogl pentru „Stadion – Acoperiș retractabil”, Consiliul General nu dezbătuse, nu votase și, de fapt, nu știa nimic despre decizia scumpirii stadionului.

6 luniau trecut între momentul emiterii comenzii pe furiș a acoperișului către MaxBogl și cel în care Consiliul General a votat că se scumpește stadionul și a aprobat acoperișul!

Nici măcar autorizația de construire nu fusese eliberată.

Conform studiului de fezabilitate și certificatului de urbanism, doar 20.000 de locuri urmau să fie acoperite.

Dar, fără nici o informare publică, fără să știe cetățenii sau consultantul tehnic, stadionul merge cu neștirbită insistență către o variantă aproape dublă ca preț: 200 de milioane de euro.

De fapt, construcția converge cu proiectul stadionul din Frankfurt, a cărui clonă ieftină a fost de la început Stadionul Național, pînă a devenit clona cu acoperiș retractabil cu tot.

La vedere, legiferarea acoperișului retractabil vine pe 8 mai 2008. În subteran, lucrurile fuseseră decise între primărie și Max Bogl cu o jumătate de an înainte!

De ochii lumii,chiar în preajma alegerilor locale, la propunerea primarului Adriean Videanu, Consiliul General al orașului aprobă scumpirea stadionului cu 84 de milioane de lei.

Înregistrarea ședinței publice arată că, în momentul în care propune Hotărîrea numărul 234, primarul Videanu nu explică în ce constă creșterea prețului stadionului!

Este ultima ședință de Consiliu a bărbatului în costum fără cravată, copleșit de căldură și de emoțiile finalului de mandat.

Translatate într-⁠o situație mai ușor de înțeles, lucrurile stau astfel.

E ca și cum Parlamentul votează azi o lege care să crească impozitele cu 20% acum, în ianuarie 2016. Iar cetățenii află că banii li s-au luat din cont, fără ca ei să știe, printr-o decizie a ministrului de finanțe datată iulie 2015.

Efectele produse de adresa pe care o publicăm azi sînt similare, la scara Bucureștiului, cu o decizie luată de guvern cu 6 luni înainte ca Parlamentul să voteze o lege!

Hîrtia pe care Aurora Abas o înaintează consorțiului Max Bogl – Astaldi face parte, conform unor surse care au luat parte la construcție, „din planul pus la punct încă de la început”.

„Max Bogl și cei care l-au sprijinit în Primărie au știut încă din momentul adjudecării licitației de 411 milioane de lei că stadionul va fi mult mai scump și că va avea și acoperiș retractabil”sursă a Gazetei Sporturilor

Documentul trimis de directorul Primăriei este interpretat de constructor „drept un ordin de reproiectare”, după cum avea să explice mai tîrziu Bogdan Hreapcă, noul director de investiții din administrația lui Sorin Oprescu, succesorul lui Videanu.

Hreapcă susține că cei din PMB n-au mai avut ce face și au semnat în decembrie 2009 un act adițional pentru acoperiș.

Între timp, și echipa lui Oprescu, copiind-o pe cea a lui Videanu, face drumuri la Frankfurt, unde este încîntată de stadion.

În interpretarea sursei Gazetei, care cunoaște în detaliu investiția, „Primăria s-a băgat singură în situații de obligație față de Max Bogl, ca să spună mai apoi că proiectul de construcție a curs deja înainte și nu se mai poate reveni asupra lui!”.

Cînd Gazeta Sporturilor descoperă și publică, în noiembrie 2011, înlănțuirea faptelor din povestea acoperișului, nici DNA și nici o altă autoritate nu se sesizează.

Acum avem și documentul dintre primărie și Max Bogl. Plus informațiile de plăți, în posesia cărora ziarul a intrat în acest week-end.

Plățile arată că în toamna lui 2011, momentul inaugurării și al dezvăluirilor de presă, fusese achitat doar 70% din totalul costul stadionului. Era timp pentru orice.

180 de milioane de leinu erau plătiți către constructor la momentul dezvăluirilor ziarului

Nici măcar un leu din devizul acoperișului de 84 de milioane RON nu fusese achitat.

Stingerea facturii pentru acoperișul retractabil avea să fie făcută mult mai tîrziu, abia în iarna 2013-2014!

O cercetare în noiembrie 2011 a procurorilor ar fi putut bloca plățile. DNA a ratat proba de salvare a banilor. E un fapt. Dacă recitești articolele din 2011 realizezi ce multă informație publică aveau la dispoziție încă de atunci procurorii!

Rămîne de văzut dacă, măcar acum, DNA va susține proba de curaj și integritate în dosarul stadionului.

De ce curaj? Să răspundem mai întîi la întrebarea: de ce acoperișul s-a plătit atît de tîrziu?

În aprilie 2008, cu o lună înainte de Consiliul General, firma Louis Berger, consultantul Primăriei pentru stadion, este anunțată de la biroul Aurorei Abas că va exista un acoperiș retractabil.

Consultantul știe doar de acoperiș fix. Nu e de acord cu acest cost suplimentar și trimite drept răspuns o adresă în care se pronunță oficial: „Acoperișul retractabil e o variantă neeconomică”.Numai că, fiind consultant, opinia sa nu e decisivă.

La scurt timp, Ambasada Germaniei e contactată neoficial de Max Bogl și consultantul este pîrît pentru tensionarea situației dintre Primărie și constructor.

Abia mult mai tîrziu, Louis Berger află că operațiunea de consultare a sa a fost mimată, de vreme ce Max Bogl primise cu 6 luni înainte acceptul de la Primărie pentru acoperișul retractabil!

„S-au jucat cu noi!”, își consumă frustrarea, între ei, consultanții de la Louis Berger. Documentul trimis în secret în noiembrie 2007 făcuse cărțile. Iar principalul beneficiar al lui a fost Max Bogl, care a mărit munca, dar și factura.

Cine sînt cei care au puterea să joace la acest nivel?

Primăria Capitalei e o instituție cu buget de 1 miliard de euro pe an.

Max Bogl este cea mai mare firmă de construcții din Germania.

Stadionul Național, produs al cooperării celor doi, este un colos desenat cu inventivitate umană și tehnologie de clasă mondială.

Pentru montarea cubului și acoperișului au venit specialiști din toate părțile Europei, iar montajul efectiv l-au făcut alpiniști industriali elvețieni.

Ce ciudat! Cu toate că s-au întîlnit doi parteneri experimentați și serioși, succesiunea documentelor, a faptelor și a banilor scoate la iveală o sumedenie de rectificări, „îndreptări de erori materiale” și nepotriviri între ce se vota în Consiliul General și ce se întîmpla în proiect.

Chiar și autorizația de construire a fost, la cererea PMB, eliberată de două ori și antedatată de Primăria sectorului 2, într-o operațiune fără precedent cunoscut în investițiile publice din România.

Unde sîntem?

Închis pentru că pompierii nu-i dau autorizație din cauza acoperișului, stadionul de 200 de milioane de euro din București s-a transformat într-un semn național de întrebare, simbol al necooperării între instituțiile de stat și, mai nou, temă pentru DNA.

Drumul va fi lung. În final, judecătorii, nu procurorii, sînt cei care consacră justiția.

După ani de ignorare a problemei, DNA pretinde că va cerceta cazul pe care-l prezintă într-un comunicat făcut pe picior și intitulat: „Sesizare din oficiu, acoperiș Arena Națională”.

Procurorii anticorupție au „suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”.

„Pentru sine” știm ce înseamnă, că am văzut în zeci de cazuri cu funcționari, demnitari,politicieni sau antreprenori români.

„Pentru altul” înseamnă, în cazul acoperișului Stadionului Național, Max Bogl.

Deocamdată, DNA a ajutat un pic bugetul Lufthansa.

Anunțul procurorilor a vîndut un bilet de avion București – Munchen și retur. Încă o plată pe factura de deplasări a lui Max Bogl.

Zborul durează o oră și cinzeci de minute”, a explicat jurnalistul Cătălin Tolontan.