Preşedintele PMP, Eugen Tomac, miercuri, la Palatul Parlamentului, a vorbit despre votul pe care simpatizanții și membrii formațiunii politice ar trebui să îl acorde la referendumul din 7 octombrie.
Concret: acesta a declarat că membrii şi simpatizanţii formaţiunii vor fi îndemnaţi să iasă la referendum şi să voteze pentru redefinirea familiei în Constituţie, adăugând că partidele ar trebui să fie însă mai rezervate faţă de această iniţiativă.
„Cred că partidele ar trebui să fie un pic mai rezervate faţă de această iniţiativă, pentru că este o iniţiativă care vine din partea cultelor creştine din România. Această coaliţie nu au creat-o partidele, iar încercarea aceasta disperată a PSD de a se agăţa de o temă atât de sensibilă mi se pare o blasfemie. Lasă cetăţenii să decidă singuri, este o iniţiativă a Coaliţiei pentru familie, a cultelor din România. Noi, ca partid, le vom recomanda membrilor şi simpatizanţilor noştri să iasă la referendum şi să voteze ‘da’, dar mi se pare o încercare prea brutală în a confisca un demers care nu a fost iniţiat de partide şi trebuie să rămână un demers al celor care şi l-au asumat”, a spus Tomac, la Palatul Parlamentului.
