Skip to content
Politică

Tomac îl urechează pe Iohannis pentru atitudinea față de PSD. Greșeala de la revocarea lui Kovesi

agerpres.ro

Liderul Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, îl urechează pe președintele Klaus Iohannis pentru atitudinea acestuia față de Partidul Social Democrat (PSD).

Tomac a declarat joi într-o conferinţă de presă din Baia Mare că Iohannis ar fi trebuit să fie mult mai activ politic înaintea promulgării legii privind organizarea judiciară, transmite Agerpres.

„Din punct de vedere politic, cred că preşedintele a greşit pentru că nu acţionat până acum, iar faptul că face apel la Parlament e ca şi cum i-ai ruga pe Dragnea şi Tăriceanu să se răzgândească şi să mai rescrie odată legile pe care le-au adoptat, lucru care nu se va întâmpla. (…) Preşedintele trebuia să fie mult mai activ înainte de a constata, astăzi, că şi-a epuizat toate căile de atac pe care le avea în faţa PSD-ului”, a spus Eugen Tomac.

Acesta a arătat că şi-ar fi dorit ca în situaţia revocării Codruţei Kovesi de la conducerea DNA preşedintele României să anunţe acest lucru într-o conferinţă de presă.

„Mi-aş fi dorit foarte mult ca preşedintele Iohannis să iasă şi în conferinţă de presă, atunci când a semnat decretul de revocare a doamnei Kovesi, pentru că la ora actuală se pare că vine doar să ne prezinte concluziile măreţei lupte pe care a dus-o cu PSD-ul, spunând că a epuizat toate căile. Reacţiile care le-a avut cu privire la această încercare a PSD-ului de a-şi subordona justiţia, pentru că e limpede pentru oricine că tot acest război inventat cu statul paralel este de fapt un război politic declarat instituţiilor care nu se află sub controlul politic al PSD”, a precizat Eugen Tomac.

De asemenea, preşedintele PMP a opinat că Iohannis avea obligaţia să reacţioneze imediat ce a cerut Parlamentului convocarea unui referendum pe tema justiţiei.

„Preşedintele avea obligaţia să reacţioneze din prima clipă, cu atât mai mult cu cât a cerut Parlamentului dreptul de a convoca un referendum pe teme ce ţin de justiţie. Comoditatea a făcut să lase ca lucrurile să evolueze într-un sens care degradează foarte mult calitatea şi modul cum se raportează decidenţii de fapt la evoluţiile din justiţie. De ce vă spus acest lucru? Dintr-un motiv foarte simplu, pentru că avem deja oameni politici care ies la televizor şi spun că nu ne interesează opinia Comisiei de la Veneţia”, a arătat Tomac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *