Direcția Națională Anticorupție (DNA) a ajuns în locul de pescuit al președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea: principalul pion al șefului PSD a fost pus sub urmărire penală.
Este vorba despre Adrian Gâdea, cunoscut în Teleorman drept principalul pion al lui Dragnea și cel prin care baronul a condus CJ Teleorman după ce primul ajunsese la București, ca deputat și ca ministru.
De altfel, redacția PSnews.ro v-a prezentat deja importanța lui Gâdea (care, după numai o lună din primul mandat de deputat, a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării) în rețeaua de putere țesută de către Liviu Dragnea între Teleorman și București.
VEDEȚI ȘI: Socoteala din Teleorman nu s-a potrivit la București. Vechea meteahnă a lui Dragnea EXCLUSIV
Acum, DNA a anunțat – într-un comunicat trimis PSnews.ro – că l-a pus sub urmărire penală pe Adrian Gâdea pentru abuz în serviciu în legătură cu închirierea unor părți din insula Belina și din brațul Pavel al Dunării.
Acestea sunt locurile preferate de pescuit ale liderului PSD, potrivit unei investigații a Hotnews, care a arătat că acolo s-au dus Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu și – mai mult – că acele locuri aparțin în acte vestitei companii Teldrum, iar pe teren lumea știe că pământurile îi aparțin baronului de Teleorman.
Așadar, chiar dacă DNA nu precizează numele firmei care ar fi închririat terenurile prin semnătura lui Adrian Gâdea, este de presupus că e vorba despre aceeași societate Tel Drum.
Iată comunicatul integral al DNA:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus continuarea urmăririi penale față de suspecții:
GÂDEA ADRIAN IONUȚ, la data faptei președinte al CJ Teleorman și IORDAN NELA DORICA, la data faptei inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
DUMITRESCU MIRCEA, la data faptei administrator public al județului Teleorman, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:
În luna ianuarie 2014, suspectul Gâdea Adrian Ionuț, în calitate de președinte al CJ Teleorman, beneficiind de ajutorul suspectului Dumitrescu Mircea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a îndeplinit acte prevăzute în dispozițiile legislației primare, fapt ce a condus la încheierea cu o societate comercială și o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha).
Concret, aceste contracte au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani (la prețuri de 1.900 lei/ha/an, 2.792 lei/lună și 3.988 lei/lună, toate fără TVA), fără organizarea unei licitații și fără inițierea și parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu județean.
Scopul acestora era darea suprafețelor respective în folosința temporară a locatarului pentru creșterea peștelui în regim natural, fără furajare, pentru pescuit sportiv și agrement, interzicându-se desfășurarea oricăror altor activități.
Contractele respective au făcut obiectul controlului financiar preventiv, viza fiind acordată în aceeași zi, 16 ianuarie 2014, de către suspecta Iordan Nela Dorica, inspector în cadrul Serviciului Financiar Contabilitate, în condițiile în care aceasta cunoștea modalitatea de încheiere a acelor documente.
Prin aceste demersuri a fost cauzată o vătămare a intereselor publice, legitime ale CJ Teleorman, totodată, fiind obținut un folos necuvenit de către beneficiarii contractelor, reprezentat de dobândirea imobilelor respective.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
