Skip to content
Politică

Traian Băsescu nu se dezminte. Cum a insultat fostul președinte un alt jurnalist

Traian Băsescu a avut o ieșire nervoasă în timp ce se afla în vizită la vila sa din Mihăileanu.

Traian Băsescu a făcut o vizită surpriză la vila din Mihăileanu, unde a stat doar câteva minute. Iritat la culme de prezenţa unei echipe de filmare, fostul preşedinte n-a scăpat ocazia de a arunca câteva insulte, relatează România TV.

Traian Băsescu a coborât şi s-a îndreptat grăbit spre garajul din curte. A ieşit în scurt timp, moment în care a dat nas în nas cu echipa de jurnalişti.

Întrebat de un reportder dacă va închiria apartamentul din strada Mihăileanu în condițiile în care s-a mutat în vila din strada Gogol, fostul președinte a refuzat să dea un răspuns și l-a apostrofat pe reporter, acuzându-l că ar fi fost trimis de un mogul media.

De peste două luni, fostul preşedinte locuieşte în vila din strada Gogol, pusă la dispoziţie de RA-APPS.

Casa din Mihăileanu face obiectul unui dosar penal. Traian Băsescu şi-ar fi atribuit singur această locuinţă pe vremea când ocupa fotoliul de primar al Capitalei şi este nelocuită în acest moment, potrivit romaniatv.net.

Amintim că de-a lungul timpului, Traian Băsescu a avut mai multe ieșiri cu privire la anumiți jurnaliști, fostul președinte adresându-le injurii și cuvinte dure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *