Uniunea Europeană are obligația să garanteze respectarea demnității umane, a drepturilor omului, libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept în toate statele membre, a declarat eurodeputatul Traian Băsescu, vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, în deschiderea Conferinței „Delegitimarea Israelului: Fața acceptabilă a anti-Semitismului”, scrie B1.
„În intervenția mea, am apreciat că Uniunea Europeană are obligația să garanteze respectarea demnității umane, a drepturilor omului, libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept în toate statele membre. Am susținut că este misiunea Uniunii Europene să dezbată și să stabilească politici sustenabile de luptă împotriva anti-Semitismului”, a scris, miercuri noaptea, Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Așadar, fostul președinte al României a participat la o conferință despre combaterea antisemitismului, din noua sa calitate. Eurodeputatul a oferit câteva detalii despre eveniment, precum și despre desfășurarea evenimentelor.
„Azi am participat la Conferința cu numele “Delegitimarea Israelului: Fața acceptabilă a anti-Semitismului”, alături de Ministrul Afacerilor Interne israelian, Gilad Erdan, doamna Katharina Von Schnurbein, coordonator al Departamentului anti-Semitism al Comisiei Europene, domnul Elan Carr, specialist al SUA în monitorizarea și combaterea anti-Semitismului și Rabbi Menachem Margolin. Titlul provocator al conferinței aștepta un răspuns prin care capcana anti-Semitismului cu față umană (acceptabilă) să fie respinsă.
Organizatorii mi-au făcut onoarea de a deschide conferința care a avut drept obiectiv dezbaterea fenomenului în creștere a anti-Semitismului în Europa și în lume. A fost o dezbatere care arată evoluții extremiste și anti-semite în rândul unor grupuri sociale a unor partide politice extremiste, dar și în presă, în social media și la televiziuni”, a mai scris Traian Băsescu.
