Skip to content
Politică

Trece Ponta în PRU? Dragnea răbufnește: Nu prea avem puncte comune!

gandul.info

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a răbufnit, marți seară, în legătură cu recentul exod al unor parlamentari (foști sau actuali) membri ai PSD către Partidul România Unită (PRU).

 

Într-o intervenție telefonică la România TV, în emisiunea „Ediție specială” (moderată de jurnaliștii Victor Ciutacu și Liliana Ruse), Dragnea a fost întrebat dacă este o realitate sau o simplă speculație ipoteza potrivit căreia recenta „hemoragie” dinspre PSD către PRU ar urma să culmineze cu o alianță electorală între cele două partide și chiar cu transferul lui Victor Ponta.

„Sigur nu e realitate. PSD-ul nu a inițiat așa ceva și nu susține sau agreează ceea ce se întâmplă în PRU acum. N-avem nicio legătură cu acest partid și nici cu dezbaterile din ultimele zile”, a subliniat Liviu Dragnea, adăugând că, în prezent, social-democrații se ocupă cu programul de guvernare, listele electorale și pregătirea campaniei pentru alegerile parlamentare.

În privința unor eventuali aliați, Dragnea a dat ALDE drept partidul cu cele mai mari șanse în această direcție, excluzând din start orice colaborare atât cu PNL, cât și cu PMP.

„Noi nu vom face coaliție cu PNL-ul. Eu îmi mențin punctul de vedere că vom putea face majoritate cu ALDE. Nu exclud o posibilitate ca, în perioada următoare, să discutăm și cu alte partide despre eventualitatea unei alianțe, dar nu discut despre proiectul PRU. Nu prea avem puncte comune și nu cred că vom putea găsi, în zilele următoare, punți pe care să construim ceva. În schimb, sunt alte partide (într-adevăr, mai mici) cu care avem discuții de ceva timp și sunt șanse mari să se finalizeze”, a completat fostul vicepremier.

Solicitat să nominalizeze diferențele care despart PSD de PRU, Dragnea a reclamat „elementele naționaliste sau extremiste” pe care a dat de înțeles că le-ar avea oamenii lui Bogdan Diaconu.

„PSD-ul are o doctrină social-democrată. PSD-ul nu agreează și nu are în doctrina sa elemente naționaliste sau extremiste. Asta reprezintă pentru noi o piedică serioasă. Aici, nu vorbesc de persoane, ci de două entități politice, cu niște seturi de valori și cu niște doctrine”, a zis Liviu Dragnea.

Chestionat în legătură cu posibila trecere a lui Victor Ponta la PRU (ba chiar în funcția de președinte al acestui partid), liderul PSD a replicat: „N-are legătură cu discuția despre persoane. Toată discuția despre Victor Ponta care se duce la PRU nu știu pe ce se bazează”.

„Nu mai vreau să abordez acest subiect, pentru că, chiar dacă dumneavoastră credeți că noi suntem foarte importanți, nu cred că ăsta e subiectul național. În fiecare zi, sunt întrebat dacă am vorbit cu Victor Ponta , dacă ne-am întâlnit. Eu cred că mai important este ce face fiecare dintre noi și partidul din care face parte”, a completat deputatul de Teleorman.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *