Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, și-a creionat planul prin care vrea să tranforme PMP într-un partid politic care să conteze pe scena politică din ROmânia.
Jurnaliștii de la România TV anunță că fostul șef al statului și-a stabilit un plan de acțiune concret prin care vrea să devină o alternativă la noul PNL, la alegerile din 2016.
Planul lui Băsescu de a câștiga alegerile din 2016 ar fi bazat pe trei linii de acțiune majoră, susține sursa citată.
În primul rând, alături de tandemul politic format din PMP și PNTCD, fostul șef al statului va chema alături de el mai multe ong-uri și patronate și chiar urmează să le ofere reprezentanților societății civile posibilitatea de a candida la alegerile locale și parlamentare din 2016.
În al doilea rând, Băsescu plănuiește să aducă în PMP un contingent de democrat- liberali. Startul a fost dat chiar săptămâna trecută, când 300 de membri din vechiul PDL s-au înscris în partidul lui Băsescu. Potrivit celor del a RTV, racolările din PNL vor continua și în perioada următoare.
În al treilea rând, fostul Președinte și-ar fi definitivat un plan ce constă în vizite pe care urmează să le facă printre românii din Diaspora și să încerce să le câștige simpatia în vederea obținerii de voturi la alegerile din 2015, mai informează RTV.
Citește și: „PMP este partidul lui Traian Băsescu”, spune Eugen Tomac
Reamintim că zilele trecute, secretarul general al PMP, Dorel Onaca, a lăsat să se înțeleagă că ținta partidului este să câștige alegerile parlamentare din 2016 și astfel Băsescu să ajungă premier al României.

Mai trebuie adaugata si colaborarea cu PND infiintat de Daniel Fenechiu s.a.Cred ca in 2016 PMP aliat cu PNT-CD,PND si ONG-uri pot cistiga puterea.Eu ii urez succes lui Traian Basescu si PMP-ului!!